de Adrian Gurzău
Că tot a zis premierul penal Victor Viorel Ponta că dă, de parcă ar da de la el din buzunar, 1.100 de lei pe lună fiecărui imigrant, să-i facem un calcul pentru aceeași sumă pe care cică o „primește” un român care muncește cu adevărat în România. Asta și pentru a putea să-i zicem să-și ia vorbele acasă atunci când mai zice că el “dă” ceva cuiva în România. Angajatorii și angajații dau – statul incompetent numai ia pentru a da mită și tunuri în numele cumetrilor politici și capitaliștilor de carton.
Dintr-un salariu de 1.100 de lei pe lună, statul lui Ponta îl buzunărește pe angajat de 275 de lei (CAS angajat, CASS angajat, șomaj angajat și impozit pe salariu). Așa că angajatul se duce acasă cu numai 825 de lei pe lună. Deocamdată este mai rentabil să fii imigrant în România decât angajat. Pe lângă ce fură din buzunarul angajatului, statul de cumetrie al lui Ponta ia și din buzunarul angajatorului 251 de lei (CAS angajator, CASS angajator, șomaj angajator, fond accidente de muncă, fond de garantare creanțe salariale, contribuții concedii și indemnizații).
Deci, statul Famigliei Ponta ia, fără să facă nimic, 525 de lei pe lună pentru fiecare 825 de lei care ajung în mâna unui român care muncește – dacă nu cumva considerăm “a face ceva” de banii jumuliți că ne-ar acorda protecție prin polițiști de genul Ababii prins cu 10.000 de euro mită la purtător, sau căi de comunicare rapidă prin construcția de autostrăzi plutitoare și alte astfel de nefericite cazuri.
Plus, de ce ia statul CAS și CASS de la toată lumea și de pe toate sursele de venit impozitabile, din moment ce la Sănătate nu ajunge decât subfinanțare?
Nu fac o pledoarie anti-taxe și impozite, ci una împotriva excesului de taxe și impozite colectate de-a valma și imoral în timp ce nimeni nu face nimic pentru a îmbunătăți situația în mediul de afaceri. Pentru a se stopa hoțiile cu bani de la buget și pentru a nu se mai mima investiții și grija față de om, când, de fapt se devalizează bugetele și se dau mite electorale, sufocând economia reală și sănătoasă prin taxe și impozite.