Reprezentanţii patronatelor consideră că declaraţiile preşedintelui PNL Crin Antonescu privind desfiinţarea cotei unice sunt mesaje politice şi afirmă că adoptarea unei astfel de măsuri ar fi „cel mai catastrofal scenariu”, care pus în practică ar alunga investitorii şi ar duce la colaps economic.”Este cel mai catastrofal scenariu. Pot spune doar că ar fi extrem de grav pentru mediul de afaceri şi nu cred că este cazul să se adopte aceste măsuri. Consider că este doar un mesaj politic. Pe de altă parte, nu au fost nici cele mai mici semne de a se discuta cu mediul de afaceri aceste măsuri. Este o declaraţie politică prăpăstioasă”, a declarat, agenţiei Mediafax, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Pogonaru a refuzat să facă alte comentarii referitoare la documentul prezentat de şeful PNL, apreciind că este doar o dispută politică.
„Nu facem alte comentarii pentru că înseamnă să ne băgăm într-o bălăcăreală politică. Asta nu înseamnă că ne e bine sau că aş avea vreo mulţumire de la domnul Boc”, a spus reprezentantul AOAR.
Aceeaşi opinie este exprimată şi de preşedintele UGIR-1903, Ioan Corâci, care afirmă că aceste jocuri politicianiste nu aduc niciun avantaj nimănui.
„Situaţia economică a României este mult prea complicată pentru a ne permite astfel de jocuri politicianiste. Aceste măsuri, într-un an de criză, ar goni toţi investitorii şi ar duce la colaps economic. Prin aceste declaraţii nu obţinem niciun avantaj, trebuie să fim serioşi, nu se poate pune problema unor modificări de acest fel”, a adăugat Corâci.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon a declarat că impozitarea diferenţiată a venturilor şi a profitului ar fi o abordare „comunistă”.
„Refuz să cred că cei de la Ministerul Finanţelor au un tip de gândire în aşa hal de comunistă: ŤSă luăm mai mult de la cei bogaţiť. Orice creştere a TVA sau impozitului pe venit şi pe profit este drumul României spre o scădere economică bruscă. Creşterea oricărei taxe sau impozit un procent generează 100.000 de şomeri”, a spus Agathon.
El a reiterat ideea că Executivul are la îndemână alte pârghii pentru a respecta angajamentele faţă de FMI, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare cu 10% şi adoptarea legislaţiei în domeniul parteneriatului public privat.
Ministerul Finanţelor Publice consideră că declaraţiile preşedintelui PNL Crin Antonescu sunt pe moment doar speculaţii politice, dar nu neagă explicit că ar putea fi adoptate astfel de măsuri.