Şeful catedrei de geologie a Universităţii Petroşani susţine exploatarea cu cianuri la Roşia Montană

Zăcământul de la Roşia Montană poate fi exploatat din punct de vedere geologic folosindu-se tehnologia care utilizează cianura de sodiu, structura acestuia fiind una de tip diseminat, cu o concentraţie mai săracă de aur faţă de cele în sistem de filon, a declarat, joi, prof.univ.dr. Grigore Buia, şeful catedrei de geologie de la Universitatea Petroşani, potrivit Agerpres.Prezent la Petroşani la o dezbatere publică a proiectului exploatării de la Roşia Montană, specialistul s-a pronunţat pentru începerea exploatării aurului din acest perimetru, menţionând că deschiderea lucrărilor ar putea reprezenta un exemplu pentru revitalizarea mineritului din România. „Singura metodă de exploatare pentru aurul de la Roşia Montană este prin cianurare. Este singura utilizată în lume pentru asemenea tip de zăcăminte, în care se foloseşte cianura de sodiu. (…) Dacă se doreşte exploatarea acestui zăcământ, atunci ea trebuie făcută pentru că sunt îndeplinite condiţiile din punct de vedere geologic. O spun ca geolog şi doctor în metalogenie”, a spus prof.univ. Grigore Buia.

În expunerea sa, specialistul a arătat că în ultimii 13 ani producţia de aur în lume a rămas relativ constantă, în condiţiile în care zăcămintele bogate în aur s-au epuizat şi au rămas în exploatare cele de tip diseminat, cum este situaţia de la Roşia Montană. Pe de altă parte, profesorul Buia a arătat că preţul aurului a crescut în ultimii ani, remarcând faptul că România este singura ţară din zona Balcanilor care nu mai produce aur. „Bulgaria are o rezervă de minereu aurifer mai mică decât România şi produce 2,5 tone de aur, pe an, iar sârbii au ajuns la o producţie record de 2 tone de aur pe an. România nu mai produce aur de ani buni”, a mai afirmat prof.univ.dr. Grigore Buia.

Related posts

Leave a Comment