După 40 de ani de chirurgie locuieşte în podul spitalului


Doctorul Mircea Bârsan operează pe cord deschis de mai bine de 40 de ani. În tot acest timp n-a luat niciodată şpagă, dar nici nu a vrut să plece din România. Nu şi-a permis să-şi cumpere o casă, aşa că locuieşte într-o fostă cămară din podul spitalului. Străinii i-ar construi vile numai să meargă la ei. Doctorul Bârsan a ales România nerecunoscătoare.Medicul Mircea Bârsan a reparat inimile a mii de pacienţi în ultimii 40 de ani. Un specialist cum e el şi-ar dori orice secţie de cardiologie. În Occident ar câştiga într-o lună cât câştigă acum într-un an. Medicul n-a reuşit să-şi cumpere o casă aşa că locuieşte într-o cameră amenajată în podul spitalului.
”Trebuie să fiu cât mai mult în reanimare, că acolo e bătaia mare. Nu am posibilitatea financiară să îmi iau o casă în Cluj. Nu am cabinet particular, nu am activităţi private, stau aici şi muncesc aici obişnuit ca orice bugetar”, spune prof.dr. Mircea Bârsan, şef secţie Chirurgie cardiovasculară Institutul Inimii.
Însă medicul nu este orice bugetar. Nu a luat şpagă niciodată şi nici nu o va face vreodată.
”Eu poate sunt o excepţie, nu e treaba asta, fiindcă nu-mi place să fiu cumpărat. Asta e o treabă personală, a mea, de educaţie. Dacă primeşti ceva de la un bolnav el are impresia că te cumpără şi bolnavul român sau bolnavul din zona asta din sud-est a Europei are impresia ca dacă îţi dă ceva te-a cumpărat şi ai mai multă grijă de el”, spune medicul clujean.
Acum, mai are puţin şi va ieşi la pensie. După o viaţă dedicată chirurgiei medicul va părăsi meseria la fel de sărac ca atunci când a pus prima dată mâna pe bisturiu.

Related posts

Leave a Comment