Ni se spune mereu despre existenţa fondurilor europene destinate cetăţeanului simplu. Fonduri care trebuie să asigure prosperitatea ţării noastre şi implicit a românului.Fondurile europene sunt instrumente financiare post-aderare, create de Uniunea Europeană, devenite, între timp, un fel de mit, ce bântuie mentalul colectiv. Pentru unii cetăţeni fondurile europene reprezintă iluzia de câştig şi de accest în elita oamenilor bogaţi ai ţării, ai oligarhiei. Poate, te întrebi, oare, un neica nimeni să devină peste noapte un magnat în sfera pescuitului, agriculturii, apiculturii, turismului? Ca percepţie a accesului la aceste instrmente de finanţare da, dar ca posibilitate, se pare, imposibil. Sigur, suntem egali în faţa legii şi toţi cetăţenii au şanse egale în obţinerea oportunităţilor financiare şi beneficiind de o riguroasă expunere a planului financiar, dacă ai cine să ţi-o realizeze. Proiectele vor avea evaluatori cărora trebuie să le acoperi un minimum 5 % legal consacrate. Succesul finanţării trebuie cuantificat printr-o contribuţie proprie solidă, iar în uram unor noi dispoziţii aceasta trebuie să arate valabilitatea existenţeie de facto a acesteia. Există atât de multe riscuri ca proiectul să fie considerat vulnerabil şi imposibil de aplicat dacă este să luăm în consideraţie că omul simplu îşi mai are şi treaba pe lângă casă, un serviciu. În acest caz există şansa ca echipele bine coagulate specializate pe obţinerea de astfel fonduri şi care deja tradiţional au un succes de lobbare la diverse uşi să reuşească. Unele proiecte se lovesc de şansa de-a ajunge în sertarul unui birocrat, altele să fie prost interpretate când sunt citite de funcţionarii din domeniu. Există proiecte de impact naţional care stagnează în sertarele ministeriale, dar care pot mişca ţara din loc. Proiecte investiţionale, comunitare stagnează sau sunt abandonate din considerentul că nu au o mână de fier care să-l impună celora care nu văd beneficiile de nivel rural, urban, regional sau naţional. Şi astfel rămânem o ţară încremenită în proiect! Evident că există proiecte proaste sau proiectele grupurilor de interes în dauna interesului naţional. Şi nu e vorba doar de Roşia Montana şi de aurul, resursă strategică, care nu este regenerabilă, nici de compania care îl va exploata şi îşi va băga 16 mlrd în buzunare, iar ţării îi va reveni doar 4 mlrd. Şi nu contează cine stă în spatele acesteia, nişte „ochi azurii” din Africa de Sud sau din Canda. M-a nedumerit goana multora după gazul iluzoric rusesc care chipurile trebuia să străbată ţara noastră. Şi când colo, Gazprom nu mai ia în considerare includerea României în proiectul South Stream, la pachet cu Bulgaria. Mass-media de la Kremlin ne anunţă răspicat, România nu este inclusă în proiect. Şi dacă apropiaţii unui ministru s-au apucat de achiziţionat terenuri în opt judeţe, piste ce ar urma să fie înglobate în proiectul rusesc, nu se va rezolva nimic, pentru că gazele ruseşti ne vor ocoli. Şi atunci, dacă târgul ruso-român în privinţa conductei South Stream a suferit un real eşec, terenurile vor rămâne încremenite în proiect. Prin urmare, judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad nu vor mai valora circa un miliard de dolari, iar ca acestea să nu rămână la statutul actual cei care le-au achiziţionat trebuie să se gândească la un alt proiect. Nu de alta, dar, credibilitatea persoanelor care s-au avântat în târguieli sperând la un profit pe seama ruşilor se va diminua sub toate aspectele, inclusiv cea din sfera politică. Şi este clar că acolo unde sunt fonduri, sunt şi interese. Şi interesele ce se întrepătrund cu fondurile, nu sunt nici pe departe ale ţăranului, muncitorului de la fabrică şi uzină, a profesorului sau ale medicului…
