Pe fondul nemulţumirilor sociale în creştere şi a unui “vânt de libertate” din direcţia Moscova, în 1989, mulţimea, manipulată de interesele puternicilor vremii, înlătura rând pe rând regimurile comuniste, privind cu speranţă şi încredere spre occident, ca spre un real paradis devenit dintr-o dată tangibil.România, scoasă în stradă de “regizori” abili, înlătura “dictatura ceauşistă”, în speranţă dobândirii unui trai bun, asemenea celui occidental, în cadrul unui sistem democratic ce avea a se edifica pe plaiul mioritic, pasămite după atâţia ani de oprimare. Ceauşescu şi academiciana lui soţie, au fost puşi la zid, în adevăratul sens al cuvântului, şi executaţi pentru “genocidul” dezlănţuit asupra poporului român, tocmai în ziua de Crăciun.
Dar vorba bătrânilor: “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!”
Astăzi, după douăzeci de ani de “democraţie” putem analiza şi judeca, la rece, “marile realizări” edificate după înlăturarea brutală a “dictatorului”.
Nu intenţionez a face o analiză economică amănunţită, ci doar a evidenţia faptul că nivelul de trai al anonimului contribuabil s-a înrăutăţit sistematic şi metodic, ajungându-se azi în situaţia unei “ţări muribunde”, în care nu se mai produce nimic şi se trăieşte pe datorie.
În 1989 eram sătul până în gât de traiul bun al “dictaturii ceauşiste”, aflată în zodia raţionalizărilor de toate soiurile şi sub semnul celor trei mari “R”: recuperare, recondiţionare, refolosire. Starea de saturaţie era întreţinută şi de radio Europa Liberă, care ne incita, indirect, la revoltă. Într-o zi, “buba” a crăpat, iar noi ne-am văzut “visul” cu ochii: am scăpat de dictator, iar occidentul părea a fi, dintr-odată, “tangibil”. În naivitatea noastră de atunci, n-am sesizt faptul că ne aflam la periferia unei lumi care caută în permanenţă să-şi inventeze noi clienţi pentru propria economie. Buna credinţă – adică incapacitatea noastră de a distinge între vis şi realitate – a avut drept efect distrugerea sistematică şi metodică a ţării.
Dacă în 1989 aveam o industrie concurenţială, azi avem doar un “apendice” al industriilor performante ale UE.
Dacă în 1989 aveam o agricultură mecanizată practicată pe suprafeţe întinse, azi 40% din terenul arabil e lăsat în paragină.
Dacă înainte de 1989 “am strâns cureaua” şi am achitat datoria externă a ţării, acum – datorită unei “înţelepte” guvernări – suntem datori vânduţi străinilor noi, urmaşii noştri şi urmaşii urmaşilor noştri.
Ceauşescu a fost executat, după un simulacru de proces, capetele acuzării fiind următoarele:
1. Genocid – peste 60.000 victime;
2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.
3. Subminarea economiei naţionale.
4. Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
Trebuie să menţionez că nu intenţionez a mă erija în apărător sau acuzator. Vreau doar să evidenţiez anumite similitudini şi să las cititorul să reflecteze.
Referitor la acuzaţia de genocid. Mă întreb care regim politic nu a căutat să-şi elimine adversarii? Diferenţa este că unele o făceau mai cu perdea, în timp ce altele o fac pe faţă. Elocvente sunt arestările de paradă din ziua de azi, cu mascaţi şi zornăit de cătuşe în faţa camerelor de luat vederi, având ca prim rezultat distrugerea imaginii, a credibilităţii, precum şi compromiterea totală a celui vizat.
Iată câteva extrase din pledoariile, în acelaşi ton, susţinute în cadrul procesului cuplului Ceauşescu, conform stenogramei:
Judecător Gică Popa: «… situaţia dezastruoasă a ţării nu o cunoaştem numai noi, ci fiecare om cinstit din această ţară, care a mocnit până în ziua de 22 decembrie 1989 când au apărut zorii libertăţii. Cunoaştem situaţia cu toţii, lipsa de medicamente, care din ordinul dumitale inculpat a făcut ca să moară oameni, să moară copii, în spitale fără medicamente, fără hrană, fără căldură, fără lumină, nu te-ai gândit la acest lucru?(…)De ce, inculpat, ai luat măsura aceasta ca să umileşti poporul, să-l terfeleşti, să-l aduci în halul de umilinţă în care l-ai adus, de ce ai exportat produsele astea pe care le munceau ţăranii? Şi veneau ţăranii de la Caracal, din toată ţara, la Bucureşti să cumpere pâine, pe ger, pe frig… cei care produceau pâinea, cei care te duceai dumneata şi le dădeai indicaţii. De ce ai înfometat poporul, de ce ai făcut aceasta, de ce ai înfometat acest popor?(…) Dumneata foloseai o expresie foarte des, “avem programe minunate”, probabil că de programul ăsta era vorba, una să scrii pe hârtie şi una să se facă în realitate? Aşa ai vorbit şi despre sistematizarea localităţilor, care de fapt a însemnat distrugerea ţărănimii române, a plaiului nostru strămoşesc.(…) Vorbeai de egalitate şi că toţi suntem egali, că fiecare trebuie să primească după munca lui. Am văzut la televizor vila fiicei dumitale» “Situaţia” de atunci, nu seamănă izbitor de mult cu cea de acum? Răspunsul puteţi să il daţi singuri.
Despre subminarea economiei naţionale, nu cred că e nevoie de vreun comentariu. Se vede cu ochiul liber, efectele politicilor economice de după 1989.
Plictisit de acel simulacru de proces, eludând prezumţia de nevinovăţie, procurorul Dan Voinea a spus: «Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să incheiem şi noi conturile cu el, că se pare, că nu ne putem înţelege. »
În acelăşi ton, avocatul apărării, Lucescu Constantin, a vorbit despre «Crima prin înfometare, prin lipsă de căldură, prin lipsă de lumină, dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătuşa spiritul românesc, sufletul acestui popor…»
Care a fost motivaţia delictelor săvârşite de Ceauşescu? În 1982, Ceauşescu s-a văzut pus în situaţia de a nu-şi putea plăti creditorii occidentali, ţara fiind declarată în incapacitate de plată. În această situaţie, el a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. Astfel, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării a fost exportată, în detrimentul populaţiei care a ajuns a fi lipsită de alimente şi bunuri de consum. Între 1986-1987, s-a trecut la raţionalizarea produselor de bază. Ca urmare a acestei decizii, benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul s-au distribuit pe bonuri respectiv cartele. Acest fapt a avut ca rezultat stingerea datoriei externe a României (60 miliarde de lei adică 10 miliarde dolari) în primăvara lui 1989. Probabil, ar fi urmat, în sfârşit, traiul cel bun, dar ne-am înecat “ca ţiganul la mal”.
Din 1989, până în prezent, nivelul de trai al contribuabilului de rând s-a deteriorat constant. Intrarea României în Uniunea Europeană, a înrăutăţit şi mai mult traiul românilor (mă refer la umilii plătitori de taxe şi impozite), culminând cu situaţia catastrofală de acum, când aceloraşi sărmani anonimi li se cer noi curbe de sacrificii.
Reducerea cu 15% a pensiilor şi cu 25% a salariilor, nu ne garantează salvarea României, dar ne certifică declanşarea unui genocid la nivel naţional, îndreptat împotriva pensionarilor, şomerilor şi a celor cu venituri mici. Probabil, aceasta este împlinirea cuvintelor profetice ale ministrului Vlădescu Sebastian, care prevedea economii la bugetul asigurărilor sociale, prin “ieşirea din sistem” a persoanelor cu pensii mici. Dar se ştie foarte bine că din sistemul de pensii, pensionarul poate ieşi într-un singur fel: pe năsălie.
Dacă în “epoca de aur”, aveam parte de raţionalizări, frig, pene de curent etc. impuse prin politicile economice ale statului, astăzi aceleaşi “raţionalizări” mi le impun singur de data aceasta, determinat de politicile economice dezastruoase actuale, pentru a-mi putea plăti dreptul de a trăi în România. Altfel, eu – umil cetăţean – intrat în “incapacitate de plată” – am o singură posibilitate: să dispar fizic.
Dacă eforturile dictatorului Ceauşescu făcute pe seama noastră, au lăsat în 1989 o Românie fără datorie externă, cu o industrie şi o agricultură concurenţiale, în 2010, de România se pare că s-a ales praful.
În opinia mea, pentru această stare jalnică în care ne aflăm, două capete de acuzare sunt potrivite pentru cei care, cică ne reprezintă:
1. Genocid ştiinţific;
2. Subminarea economiei naţionale.
Dacă vom asista indiferenţi la dispariţia fizică a părinţilor şi bunicilor noştri intraţi în incapacitate de supravieţuire prin noile curbe de sacrificiu impuse în numele solidarităţii, înseamnă că nu suntem o naţiune ci doar o populaţie lipsită de verticalitate care merită să dispară de pe scena istoriei.
