
Timp de câteva ore, centrul Clujului va semăna cu vechiul oraş Napoca. Şi asta pentru că o serie de membri ai Asociaţiei Terra Dacica Aeterna (TDA) costumaţi în daci şi romani vor fi prezenţi pe străzile oraşului Cluj-Napoca, pentru a populariza evenimentul pe care îl vor organiza sâmbătă 24 octombrie, la Expo Transilvania.Acţiunea de azi a TDA va începe la ora 18.00, din zona Monumentului Memorandiştilor, str. Eroilor, iar trecătorii doritori vor putea să se fotografieze cu soldaţii daci sau romani. Sub numele „Poţi să fii dac sau roman pentru o zi”, Terra Dacica Aeterna (www.terradacica.ro) organizează, sâmbătă 24 octombrie, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Qual Media şi cu Expo Transilvania un eveniment cultural-istoric în cadrul căruia vor fi reconstituite momente din viaţa militară şi civilă a dacilor şi romanilor.
Evenimentul va începe la ora 12.00, pe platoul de la Expo Transilvania, iar intrarea este liberă.
În cadrul acţiunii vor fi prezentate echipamente militare şi civile ale romanilor şi dacilor, costumaţii care vor putea să fie îmbrăcate şi de spectatori. De asemenea, soldaţii celor două tabere se vor lupta între ei, iar ulterior, în cadrul unor ateliere, publicul spectator va putea să mânuiască arcul şi săgeata, sabia dacă sau cea romană, aruncătorul de săgeţi, suliţa sau chiar să încalece caii războinicilor. Nu vor lipsi nici tipurile de băuturi şi mâncăruri pe care soldaţii le aveau în urmă cu 2000 de ani.
Doi dintre cei care se vor lupta în faţa publicului cu gladius-ul roman şi falx-ul dac sunt Caius Iulius Valerianus şi Rhemaxos. Caius este este fiu de veteran şi intră în armată pentru a aduce glorie familiei din care provine. Se distinge în luptele cu dacii şi ia parte la mai multe misiuni în inima teritoriului inamic. De fiecare dată s-a întors teafăr, încărcat de prăzi sau de trofee aparţinând dacilor ucişi. A fost avansat în gradul de centurion şi a fost considerat cel mai potrivit să conducă micul grup de elită ce urma să zdrobească dacii răzvrătiţi.
De cealaltă parte, dacul Rhemaxos, al cărui nume duce cu gândul la regele get, este fiu de fierar, de origine modestă, care s-a deprins de mic cu meşteşugul armelor. Războinicii care au trecut pragul atelierul tatălui său l-au învăţat câte puţin pe tânărul Rhemaxos, iar acum puţini îl pot întrece în mânuirea falx-ului. Mulţi romani au pierit de tăişul armei sale şi mulţi sunt pe cale să-i urmeze.
Pe lângă luptele dintre daci şi romani, spectatorii vor putea să asiste sau să participe la o serie de jocuri care se practicau în urmă cu 2000 de ani şi la o câteva ritualuri, precum şi la jonglerii cu focul. „Încercăm să reconstituim cât mai fidel, pe baza documentelor istorice, fragmente din viaţa strămoşilor noştri, în special din timpul războaielor daco-romane. Evenimentul pe care îl organizăm la Expo Transilvania este o premieră pentru Cluj-Napoca, este doar o mică mostră din ceea ce s-ar putea face într-un oraş cu rădăcini şi nume romane. Am considerat că este de datoria noastră de clujeni să ne prezentăm şi în faţa concitadinilor noştri, după ce am avut numeroase participări în diferite colţuri ale ţării, precum şi Italia, Bulgaria sau Ungaria”, a declarat preşedintele Asociaţiei Terra Dacica Aeterna, dr. Cristian Aurel Roman, expert în arheologie romană.