Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va începe noul an universitar 2021-2022 cu noi inovații la nivelul programei de învățământ.
Toate planurile de învățământ au fost reaprobate (sau dezvoltate unele noi) după o analiză care a implicat obligatoriu mai mulți actori: (1) mediul academic (prin raportare la modelele de referință existente la nivel internațional); (2) studenții și (3) societatea/mediul socio-economic. Pe lângă programele tradiționale reanalizate și actualizate, a fost introdus un curs transversal de antreprenoriat care va putea fi accesat de studenții UBB în orice moment al studiilor lor (licență/master/doctorat) și care va fi suținut modular, de profesioniști de top din mediul socio-economic și academic.
„A fost un efort major de modernizare a curriculumului – în condițiile în care UBB, cea mai mare comunitate academică a țării, are 503 programe la nivel de licență/master (253 la nivel de master) și 32 de domenii de doctorat -, dar necesar în condițiile în care universitatea noastră își asumă un rol global la nivel internațional. Le mulțumesc tuturor pentru implicare, având angajamentul că o astfel de analiză va fi făcută anual, pentru modernizarea curriculumului și includerea unor cursuri transversale relevante. Spre exemplu, pentru a întări cultura umanistă a absolvenților noștri, vom analiza implementarea din 2022 și a unui nou curs transversal de „Logică, retorică și teoria argumentării”. Studenții UBB trebuie și sunt pregătiți nu doar ca excelenți profesioniști, dar și ca buni cetățeni (ex. protectori ai democrației și ai drepturilor omului), cu un mindset antreprenorial”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.