Iarna vulcanică din anul 536 e.n. a fost unul dintre cele mai severe evenimente de răcire atmosferică din ultimele două milenii. Cauzată de cel puțin trei erupții vulcanice majore, aceasta a umplut atmosfera cu aerosoli de sulfat care au blocat lumina soarelui și au răcit clima timp de câțiva ani. Până în martie 536, unele locuri precum Constantinopolul s-au confruntat cu cerul întunecat și temperaturi neobișnuit de scăzute.
Mai multe surse independente din întreaga lume au descris o anomalie climatică globală extraordinară care a început în jurul anului 536 e.n., adesea numită Mica Eră Glaciară din Antichitatea târzie sau evenimentul din 536 e.n.
Scriitori contemporani precum Procopius și Cassiodor au raportat un soare slab, albăstrui, care dădea puțină căldură, fără umbre vizibile la amiază, frig prelungit, îngheț în timpul recoltelor și anotimpuri dezordonate, ceea ce a dus la foamete și la dependența alimentelor stocate.
Care au fost ovezi istorice, arheologice și paleoclimatice ale evenimentului din 536 e.n.
Cronicile siriace, irlandeze, britanice și chineze consemnează, de asemenea, ani de recolte ratate, „lipsa pâinii”, frig puternic, foamete, fenomene atmosferice ciudate (ceață) și mortalitate crescută. Dovezile din China menționează zăpadă de vară și recolte întârziate, în timp ce relatările din Orientul Mijlociu și Europa menționează o ceață uscată persistentă.
Datele arheologice și paleoclimatice (inelele copacilor, miezurile de gheață) susțin aceste relatări, indicând erupții vulcanice majore care au injectat aerosoli în atmosferă, au diminuat lumina soarelui, au răcit temperaturile globale și au declanșat perturbări sociale și de mediu pe scară largă între anii 536 și 540.
Datele privind inelele de creștere ale stejarului irlandez arată o reducere severă a creșterii în anul 536 e.n. și din nou în anul 542, indicând un stres climatic major. Miezurile de gheață din Groenlanda și Antarctica dezvăluie depozite mari de sulfat în jurul anului 536, indicând un văl de praf atmosferic extins și o răcire.
Explicația principală este o erupție (sau erupții) vulcanică de amploare care a provocat o iarnă vulcanică, deși a fost sugerat și un eveniment de impact pe baza sferulelor bogate în metale găsite în miezurile de gheață. Datarea revizuită a miezurilor de gheață din 2015 susține cu tărie un eveniment vulcanic major în anul 536.
Originea vulcanică și consecințele socio-istorice ale evenimentului climatic din anul 536
Mai mulți vulcani propuși – Rabaul, Krakatoa, Ilopango și surse islandeze – au fost de atunci excluși pe baza unei datații îmbunătățite și a dovezilor geochimice. Cercetările actuale indică erupții simultane multiple, cel puțin una fiind legată de Craterele Mono (California) și altele probabil din provinciile vulcanice Aleutine și Cordiliera de Nord.
Evenimentul climatic din anul 536 e.n. ar fi putut declanșa o foamete pe scară largă, explicând posibil utilizarea comorilor de aur scandinave ca ofrande ritualice pentru restabilirea luminii solare și inspirând mituri precum Fimbulwinter și Ragnarok.
Unii cercetători leagă evenimentul de schimbări istorice majore, inclusiv Ciuma lui Iustinian și schimbări societale la scară largă, deși aceste afirmații – popularizate de David Keys – nu sunt acceptate de toți istoricii consacrați. Criticii susțin că dovezile sunt speculative. Alte teorii leagă foametea de evenimentele arturiene, iar unii istorici sugerează că iarna ulcanică a contribuit la declinul Imperiului Roman.
Surse:
- Baillie, M. G. L. – lucrări de dendrocronologie despre secolul VI.
- Stothers (1984) – analiză timpurie a „vălului de praf” din 536.
Foto: Vezuviul în erupție, cu vedere asupra insulelor din Golful Napoli, Joseph Wright, 1776.
Citește și:
