În jurul anului 1430, Bruxelles-ul era un mic oraş din ducatul Brabant, care vorbea brabanta, un dialect germanic apropiat de actuala olandeză. Din cauza declinului economic, autorităţile locale au avut o idee care a schimbat soarta lingvistică a oraşului, scrie revista Bruxelles Times.
Filip cel Bun, ducele Burgundiei, a reuşit să adune, prin moştenire, căsătorie sau cucerire, un vast teritoriu care includea şi Bruxelles-ul şi era pe punctul de a crea unul dintre primele administraţii statale din Europa. Însă îşi tot muta curtea din oraş în oraş, de la Bruges la Ghent, Leuven sau Bruxelles.
Sperând să-l convingă pe duce să se stabilească la Bruxelles, autorităţile locale i-au făcut o ofertă: pe lângă faptul că i-au oferit lui Filip cel Bun un domeniu de vânătore, s-au oferit să îi extindă palatul prin construirea, pe banii lor, a unei săli imense, o Aula Magna, în care ducele să îşi poată ţine petrecerile, dar şi întâlnirile regulate cu diverşi reprezentanţi ai provinciilor.
Construirea Aulei Magna a durat 30 de ani, iar fundaţia ei mai poate fi văzută şi azi în subsolul Palatului Regal. Ridicarea Aulei a avut efectul scontat. Multă vreme, Aula Magna a fost cea mai mare clădire civilă din această parte a Europei, unde se întruneau reprezentanţii provinciilor. Ea a găzduit şi alte momente memorabile, cum ar fi emanciparea strănepotului lui Filip cel Bun, împăratul Carol al V-lea, în 1515, sau abdicarea sa, în 1555. Astfel, nepracticul obicei de a roti capitalele a fost abandonat şi Bruxelles-ul a devenit, treptat, sub Carol al V-lea, una dintre cele mai importante capitale Europene.
Dar ce legătură are această poveste veche cu situaţia lingvistică a Bruxelles-ului de astăzi, mai scrie publicaţia belgiană? Are o legătură foarte strânsă, pentru că dacă nu ar fi fost construită Aula Magna, limba franceză nu ar fi fost dominantă în Bruxelles-ul de azi, iar oraşul nu ar fi fost capitală.
