Ateismul este absența sau respingerea credinței în zeități și, în sensul cel mai restrâns, credința că nu există zeități. Acesta contrastează cu teismul, care afirmă credința într-unul sau mai mulți zei. Ideile ateiste datează din filosofia greacă și indiană antică, au decăzut odată cu ascensiunea creștinismului și au reapărut în timpul Iluminismului. În secolul al XX-lea, ateismul a câștigat importanță la nivel global, cu aproximativ 500 de milioane până la 1,1 miliarde de adepți noi. Grupurile ateiste susțin adesea știința, secularismul și libertatea de gândire.
Ateismul este definit și clasificat în moduri diferite. Poate fi implicit (lipsa credinței fără respingere conștientă) sau explicit (respingerea conștientă a credinței) și negativ/slab (nu crede în zei) sau pozitiv/puternic (afirmarea că nu există zei). Unele definiții includ copii sau persoane neinformate; altele necesită o poziție deliberată împotriva teismului. Ateismul este adesea văzut ca fiind compatibil cu agnosticismul, deși mulți agnostici consideră poziția lor ca fiind distinctă.
Argumentele pentru ateism includ afirmații epistemologice (lipsa dovezilor, scepticismul), perspective ontologice precum naturalismul și fizicalismul (respingerea supranaturalului) și argumente logice care evidențiază contradicțiile atributelor divine, în special problema răului. Alte critici explică religia ca pe o construcție psihologică sau socială, mai degrabă decât ca pe o dovadă a existenței zeilor.
Cercetările sintetizate de sociologul Phil Zuckerman sugerează că nivelurile mai ridicate de secularitate și ateism sunt corelate cu o bunăstare socială mai mare, inclusiv cu o rată mai scăzută a criminalității și a prejudecăților, în special în democrațiile bogate. Contrar criticilor comune, mulți filozofi susțin că moralitatea nu necesită credința în Dumnezeu și că un comportament etic bazat exclusiv pe porunca divină nu este o moralitate autentică. Filozofi precum Susan Neiman și Julian Baggini susțin că ateismul poate oferi o bază etică puternică și reflexivă.
Evoluția istorică și influența socială a ateismului
Ateismul a fost, de asemenea, o bază pentru critica susținută a religiei, personalități precum Karl Marx, Harris și Dawkins au evidențiat legăturile dintre dogmatismul religios și autoritarism, observând în același timp că atrocitățile comise de indivizi atei au fost determinate de ideologie, nu de ateism în sine.
Din punct de vedere istoric, ideile ateiste apar în filosofia indiană antică, gândirea greacă clasică, raționalismul islamic din epoca de aur și Europa iluminismului. Deși rar și adesea persecutat, ateismul a devenit treptat mai explicit în epoca modernă, influențat de cercetarea științifică, scepticism și criticile autorității religioase.
În secolul al XX-lea, ateismul și-a câștigat atenția prin filozofii precum marxismul, pozitivismul logic, existențialismul, umanismul și naturalismul științific. Ateismul de stat a fost implementat în țări precum Uniunea Sovietică și China comunistă, adesea însoțit de politici antireligioase, deși acestea au fost ulterior moderate în unele cazuri. Mișcări juridice și sociale influente din SUA și India au promovat secularismul, inclusiv hotărâri judecătorești care interzic activitățile religioase în școlile publice.
În secolul al XXI-lea, a apărut „Noul Ateism”, condus de figuri precum Dawkins, Harris, Dennett și Hitchens, punând accentul pe critica activă a religiei. Adunările ateiste la scară largă au reflectat această vizibilitate, deși interesul a scăzut ulterior. Din punct de vedere demografic, ateii rămân o minoritate globală mică, dar semnificativă (aproximativ 2%), concentrată în principal în societăți bogate și sigure, proporțiile globale putând scădea din cauza ratelor mai mici ale natalității din țările seculare.
Surse:
Phil Zuckerman – Societatea fără Dumnezeu.
Julian Baggini – Ateismul: o foarte scurtă introducere.
Foto: Michelangelo – Crearea lui Adam, 1511.
Citește și:
