
Mitropolitul ortodox al Clujului, IPSS Bartolomeu Anania, i-a acordat teologului iezuit Pr. Marko Ivan Rupnik S.J., directorul Centro Aletti din Roma, distincţia “Crucea Transilvană”, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru decoarea bisericii ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca. Motivarea acestei aprecieri a ierarhului ortodox clujean pentru teologul iezuit este implicarea inspirată a acestuia în refacerea unei legături, prin frumuseţea icoanei, între Bisericile Ortodoxă şi Catolică.
După terminarea Sfintei Liturghii, duminică, 17 octombrie, IPSS Bartolomeu Anania a făcut o vizită în biserica ortodoxă “Schimbarea la Faţă” de pe Bd. Eroilor din Cluj-Napoca, pentru a marca încheierea unei etape importante din realizarea mozaicurilor, unice în lumea ortodoxă atât prin tehnica lor, cât şi prin faptul că ele sunt executate de cunoscutul pictor şi teolog iezuit Marko Ivan Rupnik S.J., prezent la Cluj cu această ocazie, după cum informează biroul de presă al Mitropoliei Clujului.
În biserica “Schimbarea la Faţă”, Mitropolitul Clujului i-a întâlnit şi binecuvântat personal pe toţi cei 20 de membri ai echipei de lucru a pictorului şi teologului iezuit de origine slovenă, oameni proveniţi din peste 10 ţări. Pr. Marko Rupnik S.J. a prezentat apoi, din punct de vedere teologic şi artistic, conţinutul scenei Înălţării Domnului care decorează arcada triumfală. La eveniment au mai fost prezenţi, arhid. prof. dr. Ioan Ică jr. de la Sibiu, teologul clujean Radu Preda, preoţii parohiei clujene, Titus Moldovan şi Petru Ioan Ilea, precum şi credincioşi. În cuvântul său, după conferirea distincţiei teologului iezuit, Mitropolitul Bartolomeu a subliniat importanţa deschiderii ecumenice a Bisericii Ortodoxe, dar şi şansa ca multe din diferenţele de ordin teologic existente între catolicism şi ortodoxie să poată fi depăşite prin intermediul artei. În acest sens, prezenţa unui renumit pictor şi teolog catolic care să decoreze o biserică ortodoxă în România este semnul că pe lângă un dialog teologic, între cele două Biserici, Ortodoxă şi Catolică, poate fi cultivat şi un ecumenism al frumuseţii lui Dumnezeu. Pr. Marko Rupnik S.J. a mulţumit pentru această onoare care i se face de Biserica Ortodoxă, pe care o consideră ca un impuls de a continua acest proiect ambiţios început în urmă cu patru ani la Cluj-Napoca. Biserica cu hramul “Schimbarea la Faţă” de pe Bd. Eroilor din Cluj-Napoca a fost ridicată între anii 1999 şi 2004.