
Una dintre cele mai cunoscute și mai puternice femei de afaceri din Cluj este Cornelia Nagy. Ea a reușit să reinventeze afacerea reprezentată de compania Napotex, un business care a depășit cu bine cele mai mari convulsii ale crizei economice și care a devenit un etalon pentru piața spațiilor logistice din Cluj. În plan personal, Cornelia Nagy este un caracter puternic, voluntar, statornic şi exigent.În plan personal, Cornelia Nagy s-a remarcat drept o personalitate extraordinară. Ea a venit de tânără de peste Carpaţi şi a reuşit să se impună într-un mediu, cel clujean, care este destul de ostil cu cei veniţi din afara comunităţii. Începutul greu şi lupta dură pe care a fost nevoită să le dea pentru a-şi face recunoscută valoarea i-au conturat o personalitate de oţel. „Eu, de exemplu, nu trec foarte uşor la per tu. Am crescut într-o familie în care respectul era o valoare primordială. Atunci când am venit la Cluj şi vacii îi spuneam dumneata”, rememorează Cornelia Nagy. Însă această reţinere este egalată de seriozitate, de viziune şi de tăria de a lua unele decizii extrem de grele, dar care până la urmă s-au dovedit inspirate.
Mediul pe care şi l-a creat în birou spune extrem de multe despre personalitatea sa. Cornelia Nagy a reuşit să creeze un spaţiu feminin, dar nu frivol. Importanţa pe care o dă detaliilor este subliniată, de modul în care sunt puse în valoare papirusuri egiptene pe care le-a adus tocmai din Ţara Faraonilor. Iar calitatea excelentă a acestor artefacte arată faptul că managerul general al Napotex este un om puţin dispus să renunţe la standardele înalte pe care le-a impus de la bun început. Iar tehnologia de ultimă generaţie cu care este dotat biroul său arată o persoană comunicată, dispusă să ofere rapid feed-back sincer. Cornelia Nagy a devenit un manager politicos, dar care nu ştie sau nu doreşte să flateze, care spune lucrurilor pe lume, dar care are tactul de a nu transforma un refuz într-o ruptură.
Tocmai de aceea, Cornelia Nagy a devenit rapid conştientă de avantajele şi riscurile pe care le prezintă statutul de femeie de afaceri, într-o funcţie de decizie, care se bucură şi de succes. „Stilul bărbaţilor este să se împrietenească la o bere, la un meci de fotbal. Ajung să ia astfel decizii de afaceri. Nu întotdeauna acestea sunt bazate pe date concrete. Eu nu procedez astfel. Ca femeie, pot să înţeleg mai bine anumite mecanisme, iar din această cauză, procesul de luare a deciziilor este diferit în ceea ce mă priveşte. Sunt, poate, afaceri pe care nu aş fi reuşit să le închei în modul în care le-am încheiat dacă aş fi fost bărbat”, a spus Cornelia Nagy.
În Cluj, a devenit foarte cunoscut crezul care îi guvernează activitatea: „Busola internă este lucrul cel mai important de care are nevoie un lider, care te ajută permanent să ţii în echilibru prudenţa şi riscul, adaptabilitatea şi consecvenţa!”. Acest lucru i-a făcut pe mulţi să îi compare stilul de management cu activitatea pretorilor romani, din timpul Republicii. Aceştia au adaptat mereu legislaţia romană, până în timpul împăratului Justinian, la cerinţele mereu în schimbare ale unei societăţi în transformare, fără să renunţe la valorile perene ale Justiţiei. Acesta este motivul pentru care sistemul de drept roman s-a dovedit drept cea mai stabilă şi mai importantă construcţie juridică, care influenţează permanent, după două milenii, vieţile noastre. De fapt, Dreptul civil, în cele mai multe ţări europene, este o adaptare a lui Corpus juris civilis al lui Justinian. În planul managementului, Cornelia Nagy a dat dovadă de calităţi de pretor roman. A ştiut să îşi păstreze valorile, fără însă să renunţe la inovare. Un amănunt semnificativ este faptul că ea este unul dintre puţinii manageri care îşi păstrează faxul pe birou, însă a trecut la iPhone în privinţa telefonului mobil. Acest lucru înseamnă că ea are încredere în reţetele atent verificate, pe care le asociază cu noile tehnologii. Acest stil este pregnant din anul 1994, când a preluat conducerea companiei Napotex.
Cornelia Nagy a reușit să transforme Napotex dintr-o afacere care ar fi putut să se transforme într-un faliment răsunător într-una de succes. Astfel, în loc să dea o disperată bătălie de ariegardă cu fluxul de proiduse chinezești ieftine, care i-au sufocat pe producătorii și pe comercianții români, directorul general al Napotex a reușit să reinventeze afacerea. ”Nu am permis niciodată să las afacerea să meargă în pierdere. Ar fi fost primul pas spre dezastru, spre faliment, de aceea am fost nevoită să iau decizii dureroase, care, însă, în final au fost salvatoare”, a spus Cornelia Nagy.
Astfel că a decis să mizeze pe domeniul logistic. Cornelia Nagy a fost primul manager din Cluj care și-a dat seama că boom-ul imobiliar va duce la un dezechilibru major pe piața clujeană, iar periferia va fi neglijată, pentru că spațiile din centrul orașului vor beneficia de toată atenția investitorilor. Așa că ea a decis să meargă contra curentului și a câștigat. Cornelia Nagy a investit în spațiile de birouri și logistice pe care Napotex le deține peste drum de Aeroport. Un lucru important, care a menținut sănătatea financiară a Napotex, a fost faptul că toate investițiile au fost realizate din fonduri proprii. Cornelia Nagy a reușit să reziste tentației de a se împrumuta pentru a finanța modernizarea spațiilor Napotex, așa cum au făcut-o alte companii.
Criza economică a dovedit că abordarea Corneliei Nagy a fost una vizionară. În momentul în care, în anii 2009 – 2010, panica s-a insuarat pe piața imobiliară, mulți oameni de afaceri au început să fugă de spațiile scumpe din centru și s-au reorientat spre periferia orașului. Aici au găsit în primul rând spațiile Napotex, gata modernizate, la prețuri corecte și excelent poziționate. De asemenea, faptul că lucrările de modernizare au fost finanțate din fonduri proprii nu au dus la nici un fel de dezechilibru financiar, așa cum s-a îmtâmplat cu alte companii concurente, care au descoperit brusc faptul că sunt lovite din trei părți: prin plecarea clienților, care doreau să își reducă, la rândul lor, costurile, prin devalorizarea leului, ceea ce a făcut mai dificilă plata ratelor în valută, precum și prin imposibilitatea de a refinanța creditele care deveniseră împovărătoare.
În tot acest timp, Napotex a reușit să rămână o companie sănătoasă din punct de vedere financiar, care a atras noi clienți în locul celor nevoiți să plece. Un lucru care confirmă faptul că managerul Cornelia Nagy a avut dreptate atunci când a aplicat strategia sa este faptul că, în prezent, numărul locurilor de muncă de pe platforma Napotex este sensibil egal cu cel care exista înainte de începerea transformării business-ului. Însă aceste locuri de muncă, circa 150, sunt generate acum de mai multe firme, zeci la număr, care activează în domenii diferite, ceea ce înseamnă împărțirea riscurilor. De asemenea, cifra de afaceri totală generată de platforma Napotex este de câteva ori mai mare decât înainte, iar totalul salariilor plătite este cu mult mai mare, pentru că mulți dintre chiriașii Napotex oferă locuri de muncă ce generează valoare adăugată mare, cu retribuții pe măsură. La rândul lor, chiriașii sunt foarte mulțumiți de faptul că relația cu Napotex este lipsită de asperități. ”Doamna Nagy este o femeie de încredere. Ceea ce spune și face, întotdeauna se ține de cuvânt. A reușit să pună la punct un business excelent”, a spus unul dintre chiriașii Napotex.
Pentru 2013, Napotex pregătește noi investiții. Este vorba de sisteme de securitate, dar și în facilități precum lifturi noi, care să crească atractivitatea platformei logistice de lângă cel mai important aeroport al Transilvaniei. După rețeta bine cunoscută, aceste investiții vor fi realizate tot din surse proprii.
Unul dintre factorii care au contribuit la menținerea Corneliei Nagy în elita business-ului feminin a fost aceea că ea a știut întotdeauna să despartă viața personală de cea profesională. ”Familia și business-ul sunt planuri care nu se intersectează niciodată”, spune Cornelia Nagy.