Copiii vor putea învăţa istoria Transilvaniei cu ajutorul a 12 jocuri, care sunt create de experţii grupului Pont prin intermediul proiectului EduCastel. Concret, cei mici vor învăţa cu ajutorul acestor jocuri despre castelele şi conacele transilvănene, dar şi despre perioade istorice, stil de viaţă şi personalităţi istorice.
Jocurile sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani. Jocurile constructive sunt destinate celor mici, iar cele de logică sunt rezervate copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani. Ele sunt confecţionate din materiale naturale, precum piatra, lemnul, nisipul sau apa.