Circa 130 de copii din România, Republica Moldova și Cehia participă la cea de-a cincea ediție a taberei Temerarii. Aceasta este dedicată copiilor care au învins în lupta cu cancerul.Tabăra este organizată de Asociația Little People, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj. Evenimentul are loc în localitatea Valea Drăganului. ”În cadrul acestei tabere, temerarii, membrii celei mai active comunităţi de adolescenţi supravieţuitori de cancer din Europa, vor avea posibilitatea să participe la un set de workshop-uri interactive din domeniul fotografiei şi filmului, dansului, artei şi leadership-ului. Vor avea astfel loc mai multe ateliere precum ,,Exprimarea ideilor şi gândurilor prin intermediul fotografiei, imaginilor animate şi poveştilor”- sesiune de întrebări şi răspunsuri susţinută de cunoscutul regizor Dan Curean, atelierul ,,Să vorbim despre fericire!” precum şi workshop-uri în care participanţii vor descoperi care este conexiunea dintre conştiinţa de sine, leadership şi importanţa urmăririi unor cauze care să îţi ghideze viaţa”, spun organizatorii de la Asociația Little People. Ei au adăugat că această organizație neguvernamentală ar putea să se extindă în curând în Republica Moldova. „Sprijinind organizarea acestui eveniment, Consiliul Judeţean Cluj doreşte să transmită un mesaj foarte clar, de încurajare a acestor tineri extrem de curajoşi şi puternici. Prin atitudinea lor, aceşti adolescenţi au demonstrat faptul că reprezintă modele demne de urmat, de luptători adevăraţi care au învins într-una din cele mai grele confruntări ale vieţii – lupta cu boala”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Related posts
-
Descinderi la Primăria Cluj-Napoca, motivul lor lasă loc specualțiilor
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins în această dimineață la Primăria Cluj-Napoca. Magistrații au căutat... -
Consiliul Județean Cluj vrea extinderea în toată țara a proiectului ”energie din deșeuri”
Consiliul Județean Cluj vrea să extindă în toată țara modelul de dezintegrare moleculară a gunoiului. Este... -
O nouă linie de transport public în comun în Cluj-Napoca AFLĂ între ce cartiere face legătura
Primăria municipiului Cluj-Napoca și CTP Cluj-Napoca anunță introducerea Liniei 12 în rețeaua de transport public clujean....
