Politicienii conservatori din partidul Noua Republică au anunţat că vor susţine iniţiativa cetăţenească ce prespune întreruperea finanţării europene pentru proiectele de cercetare care presupun uciderea embrionilor umani. Iniţiativa este susţinută şi de reprezentanţii majorităţii cultelor religioase.„Noua Republică susţine Inițiativa Cetăţenească Europeană “Unul dintre noi” şi le recomandă simpatizanţilor săi să o semneze şi să o promoveze prin activităţile lor. Iniţiativa “Unul dintre noi” îi solicită Comisiei Europene să protejeze viaţa omenească încă de la concepţie, prin sistarea fondurilor UE acordate pentru cercetări şi programe de sănătate ce presupun distrugerea embrionilor umani. Odată adoptată în proiectele legislative ale Comisiei Europene, Iniţiativa ar modifica regulamentele financiare ale UE şi distribuirea bugetului, aducând consistenţă politicilor comunitare prin protejarea vieţii umane încă de la concepţie, conform competenţelor pe care Uniunea le are în acest domeniu. Până acum la nivelul statelor UE s-au strâns peste 1,3 milioane de semnături din cele un milion necesare. Cu cele peste 97.000 semnături România se află pe locul 3 în UE, după Italia şi Polonia, din cele 14 state în care Iniţiativa a avut ecou până acum”, spun reprezentanţii formaţiunii politice conduse de Mihail Neamţu.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
