Conducerea PPMT decide sâmbătă pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale. Zsolt Szilagyi îl consideră pe Victor Ponta ostil comunității maghiare

Conducerea PPMT se va reuni sâmbătă, la Târgu-Mureș, pentru a decide dacă și pe cine va susține în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Candidatul PPMT la alegerile din 2 noiembrie, Zsolt Szilagyi, a declarat că membrii Prezidiului partidului pe care îl reprezintă vor analiza rezultatele alegerilor și vor decide dacă vor accepta sau vor respinge demisia pe care atât candidatul Zsolt Szilagyi, cât și președintele Tibor Toro și le-au oferit după aceste alegeri. Liderul PPMT a mai precizat că, el, personal, nu îi poate acorda votul candidatului PSD, Victor Ponta, pe care îl consideră ostil comunității maghiare.Atât la alegerile parlamentare din 2012, cât și la aceste alegeri prezidențiale, PPMT a reușit să obțină aproximativ 15 la sută din voturile maghiarilor ardeleni. Formațiunea condusă de Tibor Toro a reușit, de asemenea, să depășească pragul de 50.000 de voturi la fiecare rând de alegeri.

Related posts

Leave a Comment