”Pornind de la o selecţie de 1004 piese arheologice din metale preţioase de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, care sunt adevărate „perle ale Coroanei” patrimoniului cultural naţional al României, expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” propune o impresionantă incursiune istorică, ce acoperă o perioadă de peste 6000 de ani, situată între Eneolitic şi Antichitatea Târzie, din mileniul al V-lea a.Chr. până în secolul al VII-lea p.Chr.
Dincolo de etalarea unei diversităţi cuprinzătoare, podoabele, accesoriile vestimentare, armamentul de paradă, vesela de ceremonie sau monedele aflate în expunere se remarcă, în mod excepţional, prin raritatea înregistrată pe teritoriul ţării noastre sau al regiunii sud-est europene, multe dintre ele fiind unicate la nivel mondial. O parte însemnată a acestor capodopere majore ale orfevrăriei pre- şi protoistorice sau de epocă clasică, toate descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, compune astăzi renumitul ansamblu al artefactelor expoziţiei permanente „Tezaur Istoric” din cadrul Muzeului Național de Istorie a României din Bucureşti: brăţările regale polispiralice de aur de la Sarmizegetusa Regia, Tezaurul de la Pietroasa (com. Pietroasele, jud. Buzău), binecunoscut publicului sub numele de „Cloșca cu puii de aur”, ansamblurile princiare getice de la Agighiol (jud. Tulcea) şi Peretu (jud. Teleorman) sau piese ale unor vestite complexe ale evului mediu timpuriu găsite în imediata apropiere a Clujului, inventarele princiare de la Apahida sau tezaurul de la Cluj-Someșeni”, spun reprezentanții muzeului clujean.
Unele dintre aceste piese au o importanță excepțională. Ele erau utilizate în scop religios. Altele erau însemne ale unor mari demnități din cadrul Imperiului Roman, iar conferirea lor unor șefi barbari le conferea acestora un prestigiu imens. ”Gravitând în jurul sensurilor de insignă, însemn de prestigiu, sacralitate, bogăție sau, pur și simplu, podoabă, conceptul tematic al expoziției urmărește să ilustreze multitudinea de fațete pe care le-au dobândit metalele nobile, cărora, pe lângă bogăția formală și rafinamentul ornamentației, li s-a conferit un rol activ în definirea, sublinierea și reproducerea identităților de gen, vârstă și statul social, în afirmarea unor credințe religioase.
Desfăşurarea cronologică a celor şase secţiuni care structurează circuitul expoziţional, şi anume „Eneolitic”, „Epoca bronzului şi prima epocă a fierului”, „Cultura getică preclasică”, „Cultura geto-dacică clasică”, „Perioada romană”, „Antichitatea târzie şi Evul mediu timpuriu”, este mult îmbogăţită prin prezenţa textelor şi a ilustraţiei panourilor explicative, care caută să retraseze reperele „biografice” esenţiale ale pieselor antice expuse. De la încadrarea în epocă şi prezentarea condiţiilor de descoperire, discursul curatorial migrează semnificativ spre evidenţierea ingeniozităţii tehnologice şi a forţei creatoare a străvechilor orfevrii, cu conturarea mediului favorizant, a rolului funcţional sau a dimensiunii pur simbolice şi estetice cu care au fost investite toate aceste obiecte, reale puncte de referinţă în arta metalului preţios”, afirmă organizatorii.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei figurează în expunere cu 61 de obiecte arheologice de o valoare inestimabilă, care recompun succint, dar sugestiv, un generos palier cronologic, cuprins între perioada mijlocie a epocii bronzului şi antichitatea târzie sau evul mediu timpuriu. Tezaurele dacice din argint de la Sărmăşag (jud. Sălaj) şi Cojocna (jud. Cluj) sau splendidul inventar funerar al unei „prinţese” gepide descoperit în anul 2007, cu ocazia construirii ansamblului comercial Polus-Center din comuna Floreşti (jud. Cluj), se numără printre cele mai semnificative exponate provenite din colecţiile acestui muzeu.
Comoara regelui Athanaric
Cel mai cunoscut tezaur expus la Cluj este reprezentat de Cloșca cu puii de aur. Cei mai mulți dintre istorici au atribuit aceste piese vizigoților, stabiliți pe actualul teritoriu al României după retragerea aureliană. Legendara Țară de Piatră a vizigoților sau Kaukaland era situată în zona Carpaților de Curbură, acolo unde se aflau și cele mai sacre altare ale vizgoților păgâni. Regele Athanaric a fost eroul unei adevărate epopei. Mai întâi, el s-a luptat cu șeful vizigoților creștini, Fritigern. În timpul acestor lupte, a fost martirizat, din porunca lui Athanaric, Sfântul Sava Gotul, care a fost înecat într-un râu de pe teritoriul actualului județ Buzău. Athanaric a fost înfrânt de romanii care au organizat o expediție la nord de Dunăre în sprijinul vizigoților creștini. Athanaric a rămas stăpân peste teritoriile extracarpatice. Însă nici ultima parte a domniei sale nu a fost una pașnică. Lumea goților stabiliți în Europa de Est avea să fie tulburată de unii dintre cei mai duri invadatori, hunii, porniți spre Vest din stepele Asiei Centrale. Mai întâi, ei au zdrobit regatul ostrogoților. Învins în luptă, regele ostrogot Ermanaric s-a sinucis. Ostrogoții au fost supuși de către huni și obligați să îi urmeze pe aceștia în marșul lor spre Occident. Athanaric a încercat să oprească înspăimântătoarea năvală a hunilor pe Nistru. Războinicii vizigoți au fost puși să păzească vadurile Nistrului, însă viclenii huni au traversat fluviul nu prin vaduri, ci cu ajutorul unor burdufuri din piele de capră legate de șeile cailor. Athanaric s-a retras spre sud și a ridicat un val de pământ, după modelul roman, între Siret și Ploscuțeni. Însă nici valul de pământ ridicat de vizigoți nu a putut opri năvala hunilor. Astfel că Athanaric și războinicii săi s-au retras în Kaukaland, s-au rugat la altarele zeilor și s-au pregătit pentru ultima lor luptă. Tezaurul regal, compus din 22 de piese din aur masiv, unele dintre ele încrustate cu pietre prețioase, a fost îngropat pe malul Câlnăului, pentru a fi ferit de profanarea hunilor. Vizigoții au fost înfrânți în anul 376, iar Athanaric, împreună cu supraviețuitorii poporului său, s-a refugiat în sudul Dunării. În anul 381, el a vizitat Constantinopolele și a semnat un tratat de alianță cu romanii, prin care vizigoții deveneau foederati ai Imperiului Roman. Athanaric a murit la scurtă vreme după aceea. Vizigoții, conduși de vechiul rival al lui Athanaric, s-au răsculat, au devastat Peninsula Balcanică, apoi au trecut în Peninsula Italică, în Galia, apoi, sub presiunea francilor, s-au stabilit în Peninsula Iberică, de unde i-au alungat pe vandali. Regatul vizigoților a fost distrus definitiv în anul 711, de către arabii care au trecut din Africa de Nord în Europa.
Comoara lui Athanaric a rămas îngropată un mileniu și jumătate în Buzău. În anul 1837, ea a fost descoperită întâmplător de către doi țărani. Aceștia au vândut cele 22 de piese de aur unui aventurier, care le-a zdrobit cu toporul, pentru a le face mai compacte. Însă, în cele din urmă, ministrul de Interne al Valahiei, banul Mihalache Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, a reușit să recupereze parțial piesele. Cei doi țărani au murit în arest. Cele 12 piese recuperate au fost restaurate de către istoricul Alexandru Odobescu și au stârnit admirația universală după ce au fost expuse, în anul 1867, la Paris. Ele au fost furate din expoziția muzeală de la București, în 1875 și recuperate în 1876. În anil 1884, ele au fost deteriorate într-un incendiu care a afectat muzeul, apoi au fost restaurate. În anul 1917, Cloșca cu puii de aur, împreună cu tezaurul Băncii Naționale a României și cu bijuteriile Reginei Maria a României, au fost trimise la Moscova. Sovieticii au confiscat tezaurul românesc, iar 10 dintre cele 12 piese ale tezaurului regal al vizigoților au fost restituite României în anul 1956. Pentru prima oară în istoria lor zbuciumată, aceste piese sunt expuse la Cluj.
Blestemul aurului gepizilor
Un alt tezaur care poate fi admirat la Cluj este cele descoperit întâmplător în mormintele regale din Apahida, capitala regatului gepizilor. Această populație germanică era înrudită cu goții și provenea din zona Mării Baltice. Gepizii s-au stabilit în Pannonia și în Transilvania și au fost supuși de către huni. Infanteria cuirasată a gepizilor a fost unul dintre cele mai puternice elemente ale armatei hunilor, a cărei expansiune spre Vest a fost oprită abia în urma bătăliei de pe Câmpiile Catalaunice, când generalul roman Flavius Aetius a reușit să îl înfrângă pe regele hun Attila. Gepizii, conduși de regele Ardaric, au luptat alături de huni.
Același legendar rege al gepizilor a fost cel care a reușit să pună capăt puterii hunilor. După moartea lui Attila, conducerea vastului imperiu al hunilor a fost preluată de fiul cel mare al acestuia, Ellak. Regele gepid Ardaric s-a răsculat împotriva hunilor și a reușit să îi învingă, într-un adevărat război de exterminare, în care au fost uciși 30.000 de războinici huni într-o singură bătălie, o cifră uriașă pentru acele vremuri.
Ardaric și-a stabilit capitala la Apahida, iar unii istorici consideră că denumirea Ardeal ar proveni de la numele marelui rege gepid. Gepizii au devenit puterea dominantă în Europa Centrală, iar regele Cunimond a avut ambiția de a deveni împărat roman. În anul 539, gepizii au atacat Constantinopolele. Romanii au reușit să îi determine pe avari și pe longobarzi să se alieze și să îi atace pe gepizi. Prinși pe de o parte între apărătorii romani ai Constantinopolelui, iar pe de altă parte între armatele avară și longobardă, gepizii au fost înfrânți și nimiciți. Legenda distrugerii regatului gepid relatează moartea regelui Cunimond și drama prințesei Rosemond, fiica regelui gepid. Luată prizonieră de regele longobarzilor, Alboin, ea a fost violată de acesta și obligată apoi să bea sângele tatălui său dintr-un pocal confecționat din craniul acestuia. Gepizii au dispărut din istorie, iar avarii au luat locul lor ca forță dominantă a Europei Centrală până când au fost distruși de către franci. Longobarzii au migrat în nordul Italiei, sub conducerea lui Alboin, iar în Lombardia de azi s-a stins ultima prințesă gepidă, nefericita Rosemond.
În urma gepizilor au rămas doar mormintele regale și princiare din Apahida, Someșeni și Turda, care conțin niște piese deosebite, inclusiv fibule romane care atestau demnitatea de patrician al Imperiului, dăruite regelui Ardaric de către împărații romani, drept recunoștință pentru îndepărtarea pentru totdeauna a primejdiei hune. Prețioasa fibulă va putea fi admirată, de asemenea, de către vizitatorii expoziției care va fi inaugurată miercuri.
