Colecție de premii și mențiuni pentru elevii clujeni, la Olimpiada Națională de Arte Plastice

Elevii clujeni au reușit să obțină mai multe premii și mențiuni la Olimpiada Națională de Arte Plastice, care a avut loc în Baia Mare. Toți elevii premiați sunt de la Liceul Romul Ladea.Cea mai bună clasare a fost obținută de eleva Corina Rus, din clasa a XI-a, la Desing ambiental, care a obținut locul I. Ea este pregătită de profesoara Andra Lupu. Elevii clujeni au obținut și două premii II. Este vorba de eleva Ioana Bența, din clasa a XII-a, la Ceramică, și de eleva Oana Marina, din clasa a XI-a, la Pictură. Prima elevă este pregătită de profesorul Gavrilă Zmicală, iar cea de-a doua de profesoara Maria Matean.

Echipa Clujului a obținut și un premiu III, prin Flavia Tritean, din clasa a XI-a, la Pictură monumentală. Eleva clujeană este pregătită de profesoara Oana Butușină. Alți doi elevi au obținut mențiuni. Este vorba, mai întâi, de Ovidiu Bar, din clasa a XII-a, la Grafică. Tânărul clujean este pregătit de profesoara Maria Sârbu. Cea de-a doua mențiune a fost obținută de Maria Ferdean, din clasa a XI-a, la Design vestimentar. Ea este pregătită de profesoara Tunde Vitz.

Related posts

Leave a Comment