Clujul va organiza cel mai mare eveniment muzical din România. Primele 1.000 de abonamente au fost puse în vânzare

În mijlocul verii anului 2015, Clujul va găzdui cel mai mare eveniment de muzică și artă contemporană organizat până acum în România. În perioada 30 iulie – 2 august, tinerii europeni sunt invitați la Cluj-Napoca pentru a sărbători, timp de 4 zile, evenimentul deceniului în România – Capitala Europeană a Tineretului 2015. Federația Share Cluj-Napoca a pus în vânzare 1.000 de abonamente la cel mai mare eveniment din programul “Cluj 2015”, la un preț special. Din păcate, acest eveniment va fi unul dedicat muzicii electonice, spre dezamăgirea fanilor rockului.Obiectivul principal al Capitalei Europene a Tineretului, Cluj-Napoca 2015 este de a pune Clujul și România pe harta mentală a tinerilor europeni. Au fost anunțate 1.500 de activități dintr-o paletă foarte vastă de domenii, pe perioada celor 365 de zile în care Cluj-Napoca se bucură de acest titlu.

”În ultimele luni au fost vehiculate nume ale unora dintre cei mai mari artiști internaționali iar, la momentul care va marca trecerea în anul Capitalei Europene a Tineretului, vor fi anunțați primii „headlineri” ce aparțin scenei mondiale EDM – Electronic Dance Music.

Detalii legate de organizare, desfășurare, artiști și alte elemente conexe rămân nespuse pentru moment. Organizatorii, Federația Share Cluj-Napoca, anunță 4 zile de concerte, artă, spectacole de dans și petreceri care vor activa mai multe locații (n.r. – locuri) cheie ale orașului. Mai mult, înaintea primelor mari anunțuri, Federația Share Cluj-Napoca propune ceva special – 1.000 de abonamente la un preț de doar 100 lei (cu până la 75% reducere față de prețul final de vânzare) disponibile spre achiziționare până la 31 decembrie 2014, ora 23.59”, spun reprezentanții Federației Share.

“Clujul se mândrește deja cu trei festivalul în finala European Festival Awards. Cel mai mare eveniment al anului 2015 vine să completeze această paletă printr-un concept care se adresează tuturor celor cu spirit tânăr – primul festival major al Clujului. Capitala Europeană a Tineretului este o oportunitate unică de a transforma Cluj-Napoca într-o destinație de poveste pentru tinerii europeni, iar echipa Federației Share este dedicată acestui obiectiv, de a avea la Cluj-Napoca <>” a declarat Vlad Pop, președintele Federației Share Cluj-Napoca.

Related posts

Leave a Comment