Cluj-Sibiu sau -Deva, direct pe autostradă

Tronsonul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, respectiv sectorul Ungheni-Tg. Mureș de pe Autostrada A3 Transilvania, aflate în faza finală de construcție, vor fi inaugurare până la sfârșitul anului.

După turnarea stratului final de asfalt pe întreaga lungime a celor două tronsoane, se execută ultimele lucrări legate de parapeți, marcaje, garduri de protecție sau șanțuri, după cum spune fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, citat de ziare.com. Construcția sectorului de autostradă de aproape 10 km de lângă Tg. Mureș a început în iulie 2020 și a durat mai puțin de un an și jumătate. În schimb, cei 24 km de pe autostrada A10, lotul 2, au început să fie construiți în 2014, având diferite probleme de trecut pe parcurs. Astfel, până la finalul acestui se va circula în continuu pe autostradă de la Cluj până la Sibiu sau Deva, după cum mai spune fostul ministru Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

(foto: automarket.ro)

Related posts

Leave a Comment