-Cluj- „Reacţii studenţeşti”, la o cafea


Organizaţia Studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” (OSUBB) invită studenţii la o cafea şi la o discuţie liberă pe trei teme importante ale studenţiei: angajabilitate, învăţământ centrat pe student şi dimensiunea socială.


Conferinţa educaţională ‘Reacţii studenţeşti’ va avea loc miercuri, 26 mai, ora 17, la etajul 1 al cafenelei Q Caffe (Str. Petru Maior nr. 13).
Această întâlnire dintre reprezentaţi, speakerii invitaţi din partea UBB şi reprezentanţi vine ca urmare a aplicării unui program de chesionare a studenţilor din facultăţile UBB de către OSUBB prin care se doreşte identificarea problemelor şi nevoilor acestora. Au fost intervievaţi atât prin chestionare sub formă print cât şi online 1132 de studenţi din universitate.

„Conferinţa vine în întampinarea nevoii de creştere a nivelului de conştientizare în rândul studenţilor a necesităţii implicării lor în calitate de parteneri şi beneficiari ai educaţiei. Încercăm să subliniem însemnătatea sintagmei învăţământ centrat pe student şi să răspundem nevoilor şi nelămuririlor participanţilor” afirmă Cornel Tatu, coordonatorul conferinţei din partea OSUBB.

Au dat curs invitaţiei OSUBB de a participa la conferinţă personalităţi din Conducerea UBB precum Lect. Univ. Dr. Sorina Bolovan din cadrul DPPD Cluj, Prof. Dr. Ing. Şerban Agachi, preşedintele Consiliului Academic al UBB, Asist. Dr. Mihai Alexandrescu, decorat de curând cu titlul de « Profesor Bologna ».

Related posts

Leave a Comment