Cluj: Călugării bazilieni catolici își serbează patronul spiritual


Călugării greco-catolici din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare își serbează azi patronul spiritual. În Cluj-Napoca, există două mănăstiri baziliene, una de frați, pe strada Gheorghe Lazăr, și alta de surori, în cartierul Gheorgheni.

Mănăstirea de călugări poartă chiar hramul Sfântului Vasile cel Mare și a fost creată în cladestinitate, în timpul persecuțiilor comuniste, de către regretatul ieromonah Silvestru Augustin Prunduș, fost ”ordinarius”, adică locțiitor de episcop, al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Mănăstirea de surori poartă hramul Sfintei Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, și a fost creată după căderea comunismului, în anul 1989.

Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre cei mai mari sfinți din primele secole ale creștinismului. În Biserica Catolică, Sfântul Vasile cel Mare este socotit drept unul dintre Doctorii Bisericii, iar una dintre cele mai importante lucrări ale sale este ”Despre Spiritul Sfânt”. El s-a născut în anul 729, în Cezareea Capadociei, iar după studii la Atena, unde a legat o prietenie îndelungată cu Sfântul Grigore din Nazianz, s-a întors în orașul natal. Aici, va fi ales episcop al orașului, cu susținerea Sfântului Grigore din Nazianz. Sfântul Vasile cel Mare era deopotrivă arhiepiscop și mitropolit de Cezareea Capadociei și exarh al Pontului și deținea unul dintre cele mai importante scaune episcopale din lumea creștină a vremii.

Familia Sfântului Vasile cel Mare era una sfântă. Tatăl său era Sfântul Vasile cel Bătrân, sora sa era Sfânta Macrina, iar fratele său Sfântul Grigore de Nyssa. Sfântul Vasile cel Mare a reorganizat monahismul răsăritean. De asemenea, el a lăsat o serie de opere teologice, în care a combătut ereziile timpului. Marele sfânt s-a mutat la Domnul în anul 379.

Se pare că opera Sfântului Vasile cel Mare a influențat profund comunitățile creștine din Dobrogea. De altfel, toate mănăstirile baziliene din România, dar și cele ale Bisericii neunite, sunt organizate după regula monahală a Sfântului Vasile cel Mare. De altfel, patriarhii Bisericii neunite din România, Biserica Ortodoxă Română, poartă și titlul de locțiitori ai scaunului Cezareii Capadociei.

Related posts

Leave a Comment