Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a făcut un apel către rectorii universităților de medicină și de farmacie, cu care s-a întâlnit la Cluj, pentru a deschide porțile învățământului superior celor mai buni absolvenți. El a spus că se referă, în primul rând, la posturile de asistent și de lector, și, în perspectivă, la posturile de conferențiar și de profesor, în conformitate cu noile criterii referitoare la ocuparea acestor posturi. Aceste criterii au intrat în vigoare săptămâna trecută, ca urmare a unui nou ordin de ministru.Ministrul Educației, Daniel Funeriu, este de părere că, împreună cu oferirea unor posturi tentante în sistemul medical, implicarea absolvenților buni în învățământul superior și în cercetare reprezintă una dintre modalitățile prin care România poate să își păstreze cei mai buni tineri. El a recunoscut că salariile pe care pe primesc asistenții și lectorii universitari nu sunt foarte bune, însă a declarat că asigurarea unui mediu universitare propice dezvoltării personale poate să reprezinte un ingredient pentru menținerea tinerilor performanți în România. Declarațiile sale vin în contextul în care, anual, o mulțime de tineri aleg să părăsească România din cauza salariilor mici și a blocării posturilor în sistemul bugetar, atât în Educație, cât și în Sănătate. Tinerii primesc salarii incomparabil mai mari în alte state din Uniunea Europeană ori din America de Nord.
Related posts
-
Începe etapa finală a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, la nivel de județ
Etapa finală, la nivel județean, a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, ediția a XII-a este... -
Județul Cluj promovat la Târgul de Turism Wonder Destinations
Județul Cluj, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), participă în perioada 13-16 noiembrie... -
Mai puțin de 200 de adăposturi de protecție civilă în Cluj
Situația adăposturilor de protecție civilă din județul Cluj este complicată. În județ, există mai puțin de...
