De douăzeci de ani suntem minţiţi. De douăzeci de ani suntem manipulaţi în direcţia pe care o doreşte oricine altcineva, mai puţin poporul român. Dar iată că, dintr-odată, toţi factorii de putere şi decizie au fost “infectaţi” cu virusul sincerităţii. Sper ca “maladia” să nu le treacă înainte de susţinerea moţiunii de cenzură.Fie că ne-au minţit “prin omisiune”, fie că ne-au minţit cu o “sinceritate” şi cu un tupeu demn doar de exponenţii lumii interlope, toţi mincinoşii au hotărât, brusc, să devină sinceri. Ce i-o fi determinat să se lecuiască de minciună? Nu ştiu! Pot doar să fac presupuneri.
În opinia mea, cred că suntem un stat eşuat, iar situaţia în care ne aflăm este urmarea firească a politicilor economice anti-naţionale duse din 1989 încoace. Dacă Petre Roman a declanşat procesul de decimare a industriei româneşti declarând-o drept “fiare vechi cu valoare de fiare noi”, Traian Băsescu a sacrificat viitorul nostru şi al urmaşilor urmaşilor noştri, pe altarul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al Uniunii Europene (UE). Până mai anul trecut, un acord cu Fondul “insemna un pas înapoi”. Dintr-odată, acordul a devenit “centură de siguranţă” pentru economia românească, iar cel care fusese împotrivă a devenit un fervent susţinător al lui. Cine l-o fi determinat pe “cârmaci” şă-şi schimbe optica? Singurul răspuns, plauzibil pentru mine, este FMI cu complicitatea UE. Criza începuse să-şi facă simţită prezenţa în lume, deci şi în UE, în timp ce bănci greceşti, austriece şi franceze îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul românesc în urma unor privatizări de “mare succes”. Presupun că FMI şi-a folosit influenţa, câştigând de partea sa pe “preşedintele tuturor românilor” şi implicit guvernul Boc, determinând “trecerea” datoriei private la cea publică, în speranţa că se vor diminua efectele crizei în UE. Doar aşa se poate explica “bunăvoinţa” manifestată de FMI faţă de noi, în ceea ce priveşte gestionarea împrumutului pe care ni l-a acordat.
Astfel, precum ne-a promis Băsescu cu ocazia alegerilor prezidenţiale, totul a fost “un fleac!”: ne-a “ciuruit”.
Nu ştiu din ce motive, aleşii noştri au decis să nu ne mai mintă, dar sunt convins că nu mai pot să ne îmbete cu apă rece. Şi nu pentru că s-ar fi îmbolnăvit subit de sinceritate sau pentru că poporul nu ar mai fi în măsură să înghită gogoşi, ci pentru că, probabil, sunt puşi în faţa unei situaţii tranşante, în care nu există nuanţe intermediare între alb şi negru. Refuz să mă gândesc la “executarea silită” a României, în calitatea ei de “rău platnic”.
Sper că sinceritatea îi va însoţi pe aleşii noştri şi cu ocazia moţiunii de cenzură şi că vor vota aşa precum le transmite marea majoritate a cetăţenilor ţării. Sper că această moţiune să treacă, iar cei care ne-au adus în această situaţie să plece acolo unde le e locul, după ce vor fi răspuns, mai întâi, pentru situaţia dezastruoasă în care au adus ţara.
