Fostul antrenor al „şepcilor roşii” a renunţat şi la contractul de jucător pe care îl avea cu Universitatea ClujUnul dintre cei mai iubiţi jucători de la Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, şi-a reziliat contractul cu echipa manageriată de către Anamaria Prodan. „Clau-gol” a pus punct, astfel, carierei de jucător, iar acum se va concentra doar pe cea de antrenor, pe care a început-o chiar la formaţia „studenţească”. Niculescu s-a pregătit în ultimele aproximativ două luni pentru a mai evolua măcar în câteva partide pentru „U”, însă nu a mai ajuns la o condiţie fizică optimă, astfel că a decis să îşi pună ghetele în cui. Claudiu Niculescu a ajuns la Cluj în 2010, timp în care a evoluat de 42 de ori în Liga I pentru „U” şi a marcat 18 goluri.