14 ani s-au scurs de la trecerea la cele veşnice a celui mai mare om de stat pe care l-a avut România post-comunistă. Seniorul Corneliu Coposu a reuşit, cu preţul unei lupte îndârjite, să traseze liniile destinului politic al României.În anul 1990, când minerii devastau sediul PNŢCD şi, beţi mangă, confundau xeroxurile aduse de Ion Raţiu cu maşini de copiat bani, puţini dintre români dădeau atenţie obiectivelor formulate de Corneliu Coposu: aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană şi instaurarea monarhiei constituţionale. Preocupaţi să găsească duşmani şi trădători de ţară, românii aplaudau atunci când comunistul reşapat Ion Iliescu lansa sloganul „Nu ne vindem ţara!” şi semna tratatul de prietenie cu URSS. A urmat o perioadă lungă, în care viaţa i-a dat dreptat lui Corneliu Coposu. România a intrat în NATO, însă, din nefericire, cel care a cules roadele luptei liderului ţărănist a fost homo sovieticus Ion Iliescu. Atunci când România a aderat la Uniunea Europeană, roadele le-a cules Traian Băsescu, cel care, în perioada guvernării CDR, a fost cel mai neîmpăcat adversar al PNŢCD.
În euforia creşterii economice, românii au uitat ceea ce îi datorează lui Corneliu Coposu. Acum, actuala criza economică şi politică ar putea fi un bun prilej pentru a reflecta asupra programului politic pe care Corneliu Coposu l-a lăsat moştenire României. Şi poate că ar fi timpul pentru un nou moment fondator din punct de vedere constituţional. Concret, în loc să îşi piardă vreme şi bani cu un referendum pentru a stabili câte camere să aibă Parlamentul, românii ar trebui să răspundă la o întrebare fundamentală: dacă vor monarhie ori republică. Poate că a venit vremea ca testamentul lui Corneliu Coposu să fie executat în întregime, iar monarhia constituţională să fie repusă în drepturi.
