Chioșcuri noi pe bulevardul Eroilor


Pe bulevardul Eroilor au fost montate, azi, șase noi chioșcuri, moderne și atrăgătoare. Chioșcurile au fost aduse din Italia, de la firma Azteco Industria, și vor servi drept spații de prezentare a produselor bio și de artizanat sau presă și carte.Primarul Sorin Apostu a spus că prin montarea celor șase chioșcuri, s-a încheiat planul urbanistic al bulevardului Eroilor: „Credem că, în acest fel, din punct de vedere urbanistic, bulevardul Eroilor este complet, conform planului ”. Edilul a adăugat că prin acestea pot reprezenta un punct turistic atractiv pentru Cluj-Napoca.
Contractul de închiriere al spațiului pe care gheretele au fost amplasate este încheiat pentru trei ani de zile, cu o chirie lunară de aproximativ 4.400 de lei la fiecare chioșc. Garanția pentru aceste chioșcuri este, în medie, de 10 ani.
Și studenții Universității Tehnice, secția Arhitectură și Urbanism, au creat câteva modele de chioșcuri dintre care Comisia de Urbanism a municipalității a ales doar unul. Modelul urmeză să fie analizat din punct de vedere al fezabilității, iar pentru construcția lui, Primăria va organiza o licitație. Condiția pentru firmele care doresc să participe la licitație este să se asigure și că vor cumpăra aceste chioșcuri, în caz de câștigare a licitației.

Related posts

Leave a Comment