CFR, final cu stângul în 2013

CFR Cluj a pierdut ultimul meci al anului, 0-1 cu ACS Poli Timişoara, în deplasare.
Feroviarii au plătit tribut din nou ratărilor, iar bara lui Vasile Maftei, din a doua repriză, a reprezentat cea mai mare şansă irosită de către alb-vişinii. Ocaziile s-au răzbunat, însă, în minutul 76, atunci când un corner executat la poarta lui Felgueiras s-a transformat în gol, în urma unei reluări a lui Boldea de la marginea careului, după ce, iniţial, mingea a fost respinsă de defensiva ardeleană. Clujenii nu au mai avut forţa să revină până la final, astfel că au bifat a cincea înfrângere stagională, prima a returului. Ardelenii ocupă în acest moment locul şapte în clasament şi vor pleca în vacanţă cu gândul la cele doar şapte succese înregistrate în acest sezon.

Related posts

Leave a Comment