Fosta campioană a României nu a avut emoţii în meciul cu Universitatea Cluj, pe care l-a câştigat cu 3-1, în urma unui hattrick reuşit de Robert Maah.CFR-iştii nu au mai pierdut un derby local contra Universităţii Cluj de la începutului anilor ’70, iar fanii „studenţilor” mai trebuie să aştepte cel puţin încă un sezon pentru un eventual succes contra rivalilor din oraş. Robert Maah, atacantul francez al feroviarilor a făcut meciul sezonului pentru CFR şi a marcat toate cele trei goluri ale echipei sale în partida de miercuri seară. „Şepcile roşii” au izbutit să egaleze la 1 la jumătatea reprizei secunde, prin Janos Szekely, însă pragmatismul şi experienţa alb-vişiniilor s-au făcut simţite din plin în acest meci, în care au reuşit să marcheze la fiecare oportunitate clară avută. Scor final 3-1 pentru CFR, care se pregăteşte acum pentru finala Cupei României, contra Petrolului Ploieşti. De cealaltă parte, „U” Cluj a încheiat ziua cu o veste bună de la Tribunalul Comercial, acolo unde a fost aprobat planul de reorganizare judiciară. Asta înseamnă că ardelenii pot face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne cu speranţa că ar putea evolua şi în sezonul viitor tot în prima ligă.
Related posts
-
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de... -
Directorul general al Autorității Rutiere Române, arestat la Cluj
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus în această seară arestarea preventivă a directorului general al...
