CFR Cluj, campioană pe Cluj Arena?

Feroviarii au distrus-o pe CS Mioveni, 5-0 şi pot deveni matematic campionii României vineri seară, dacă se impun în derby-ul local cu „U” Cluj.Pe un teren aproape inundat cu apă la Mioveni, CFR Cluj a trebuit să se descurce după posibilităţi, însă nu a făcut-o deloc rău. Ba dimpotrivă. Cel mai greu a fost pentru elevii lui Ioan Andone până au marcat primul gol, prin Pantelis Kapetanos, după aproximativ jumătate de oră. Imediat, apa a devenit un aliat pentru clujeni, iar Modou Sougou a profitat de bâlbâiala din apărare a gazdelor, cauzată şi de terenul greoi şi a marcat în poarta goală pentru 2-0. Chiar înainte de pauză, acelaşi Kapetanos a pus capul acolo unde trebuia la un corner, 3-0, iar ardelenii nu mai puteau pierde cele trei puncte. Cel mai bun atac din Liga I şi-a făcut datoria şi după pauză, atunci când Maftei şi Sougou au stabilit scorul final, 5-0 pentru CFR, iar alb-vişiniii pot pregăti în linişte rejucarea cu „U” Cluj. Cadu şi compania au şansa ca, în cazul unei victorii pe Cluj Arena, să repete performanţa din 2008, atunci când au devenit campioni cu o victorie chiar pe terenul rivalei locale. Cu trei puncte luate pe Cluj Arena vineri, CFR-ul este şi matematic campioană, indiferent de rezultatul partidei cu Steaua Bucureşti, din ultima etapă.

Related posts

Leave a Comment