Ceremonie de Joia Mare: Episcopul greco-catolic din Cluj a spălat picioarele a 12 preoți și teologi

O ceremonie mai puțin obișnuită a avut loc în catedrala greco-catolică Schimbarea la Față din Cluj. Episcopul greco-catolic, PS Florentin Crihălmeanu, a oficiat liturghia și, la finalul acesteia, a spălat picioarele a 12 preoți și teologi.Prea Sfinția Sa a explicat faptul că a făcut acest lucru pentru a aminti de ceremonia prin care Mântuitorul Isus Cristos a spălat picioarele celor 12 apostoli. Unul dintre preoți a jucat rolul Apostolului Petru, cel s-a opus inițial să fie spălat de Mântuitor, însă, apoi, după ce a aflat că astfel poate ajunge în Împărăția Cerurilor i-a cerut lui Isus să îi spele și mâinile și capul.

La finalul ceremoniei, episcopul greco-catolic a explicat că gestul Mântuitorului are semnificația valorificării smereniei. Și asta pentru că, în Antichitate, rolul spălării picioarelor îi revenea unui sclav, de aceea, apostolii au fost șocați de gestul Învățătorului lor.

Related posts

Leave a Comment