Centenarul Primului Război Mondial comemorat printr-un festival internaţional coral

Nouă coruri din şapte state europene participă, în aceste zile, la Cluj, la Festivalul internaţional coral VoCE2017 – Silence of Babel. Evenimentul marchează centenarul Primului Război Mondial şi se va desăşura în perioada 21-28 august.

Evenimentul este organizat de către Corul Visszhang al Universităţii Babeş-Bolyai şi face parte din seria de festivaluri VoCE 2014 -2018 care se organizează, în fiecare vară, în câte o ţară europeană. În data de 23 august, de la ora 11.00, în Amfiteatrul Nicolae Iorga al UBB de pe str. M. Kogălniceanu nr. 1, va avea loc o conferinţă pe teme istorice. În data de 24 august vor avea loc două evenimente de tip flash-mob, unul în mijloacele de transport în comun, iar altul în foaierul din incinta Iulius Mall, de la ora 16.00. Principala menire este de a scoate acest tip de muzică din sălile de concert şi de a-l face mai accesibil publicului larg. În data de 25 august, de la ora 19.00, corurile participante la festival vor organiza un concert în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”. Festivalul se va încheia cu un concert coral extraordinar care va avea loc în Auditorium Maximum, în data de 26 august, de la ora 19.00. Intrarea la toate concertele va fi liberă.

Related posts

Leave a Comment