
Una dintre cele mai celebre voci ale Operei din lume, mezzosoprana de origine română Viorica Cortez, va veni la Cluj. Ea va prezida festivalul „Viva Vox” al studenţilor de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.Festivalul va avea loc în perioada 5 – 15 mai. Studenţii clujeni vor avea ocazia să înveţe de la unul dintre cei mai cunoscuţi artişti lirici din întreaga lume. Viorica Cortez a fost supranumită de Sergio Segalini „Diva absolută”. Ea a cunoscut recunoaşterea internaţională în anul 1965, când a câştigat Marele Premiu al Festivalului de la Toulouse. Printre altele, de-a lungul carierei, ea a lucrat cu regizori frcum Franco Zeffirelli, care a realizat pelicul „Isus din Nazareth”, ori Luchino Visconti. De asemenea, Viorica Cortez a concertat alături de dirijori de talie mondială, precum Georges Pretre ori Jean-Claude Casadesus. Diva de origine română a concertat în săli prestigioase, precum Albert Hall din Londra, Scala din Milano, Carnegie Hall din New York, Opera din Paris ori Ateneul Român din oraşul Bucureşti.