Cei mai mari experţi în sclerodermie se întrunesc la Cluj

În perioada 24-27 ianuarie 2013, va avea loc la Cluj al 5-lea curs internațional de sclerodermie.Cele 4 cursuri anterioare s-au desfăşurat la Budapesta, FrankfurtMain, Paris şi Belgrad. Clujul şi UMF „Iuliu Haţieganu”, prin disciplina reumatologie (condusă de prof. dr. Simona Rednic), intră, prin organizarea acestui curs, într-o familie foarte onorabilă.

La acest eveniment sunt aşteptaţi peste 40 de profesori de reumatologie, cei mai mari experţi în sclerodermie din lume din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia. De asemena, la cursuri vor participa 75 de cursanţi, din aproape toate ţările Europei, dar şi din Kenya, China, Egipt, Noua Zeelanda sau Thailanda, informează organizatorii.

Potrivit Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Sclerodermie, pacienții care suferă de această boală trebuie să beneficieze de șanse egale de tratament în toată Europa și, desigur, în toată lumea.

Sclerodermie sistemică este numele dat unei boli rare, care poate afecta pielea, vasele de sânge, dar și organele interne, plămânul, inima, rinichiul sau tractul gastrointestinal. Are simptome variate și prognostic diferit, în functie de tipul afectării, dar recunoașterea și tratamentul precoce pot preveni complicațiile severe. Fiind o boala rară și cu manifestări polimorfe este adesea tardiv sau greșit diagnosticată.

Related posts

Leave a Comment