Fiecare zi, în România, reprezintă pentru umilul cetăţean, o nouă provocare, în încercarea de a se menţine “pe linia de plutire” şi de a-şi “plăti” dreptul de a trăi în ţară. Din acest motiv, marea majoritate aproape că a uitat semnificaţia zilei de 24 ianuarie.
Hegel spunea că “popoarele sunt ceea ce sunt realizările lor”. De aceea este necesar a reaminti marea realizare a românilor, de la 24 Ianuarie 1859. Aşadar, în 1859 Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova, unire recunoscută prin dubla alegere a lui Cuza, de către participanţii la Conferinţa puterilor garante de la Paris din 26 martie-25 august 1859. Pe 4 decembrie 1861, Poarta a recunoascut şi ea unirea celor două principate româneşti, însă numai pe durata domniei lui Cuza.
Astăzi, la 152 de ani de la acel eveniment, nu pot să nu mă intreb: “Ce a mai rămas din noi?”
