Casa Principelui István Bocskai, restaurată cu banii Guvernului maghiar

Unul dintre cele mai importante edificii istorice din Cluj a fost restaurat cu bani alocați de Guvernul din Budapesta. Este vorba de casa în care a venit pe lume singurul principe al Transilvaniei născut la Cluj, István Bocskai. Clădirea se află în patrimoniul Universității Sapientia.

La ceremonia de recepție a lucrărilor a fost prezent și vicepremierul de la Budapesta, Zsolt Semjen, alături de președintele UDMR, Hunor Kelemen, și de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, István Vákár.

Casa a aparținut mai multor familii din patriciatul săsesc al Clujului: familia Eppel, care a stăpânit-o timp de mai multe generații, Jakob Fest, Jakob Roth sau Gaspar Heltai. Acesta din urmă era pastor unitarian și a înființat în această casă prima tipografie din Cluj. Deși era sas, Gaspar Heltai a tipărit mai ales cărți în limba maghiară, pentru a răspândi noua religie desprinsă din creștinism tocmai în Transilvania.

În anul 1557, acolo a venit pe lume viitorul principe al Transilvaniei, István Bocskai. Transilvania era tulburată de disputele violente dintre susținătorii principilor protestanți și susținătorii Familiei Imperiale de Habsburg. Tatăl lui István Bocskai, nobilul catolic Gyorgy Bocskai, era arestat la Cluj în această casă, pentru că era unul dintre cei care doreau ca tronul Transilvaniei să fie ocupat de un principe romano-catolic din familia de Habsburg.

Ulterior, casa a fost cumpărată de contele Jozsef Teleki, iar apoi de contele Gábor Bethlen, cel care i-a dat forma actuală. Ulterior, casa a devenit sediu de poștă, institut pedagogic, editură sau sediu de bancă, A fost cumpărată de omul de afaceri Árpad Pászkany, iar apoi de Universitatea Sapientia, în anul 2001. După un sfert de secol, clădirea a fost restaurată și își va păstra destinația educațională.

István Bocskai a fost o figură aparte în istoria Transilvaniei. În tinerețe, în 1574, a fost trimis să depindă bunele maniere și tainele diplomației la curțile imperiale ale Habsburgilor din Viena și din Praga. În 1576, a revenit în Transilvania, pentru a se pune în serviciul principelui catolic István Báthory. În același an, acesta a fost ales Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei. István Báthory a plecat la Varșovia, pentru a-și lua în primire noul tron.

La conducerea Transilvaniei, a rămas fratele său, Cristofor Báthory, care a domnit cu titlul de voievod. Cristofor Báthory era căsătorit cu Erzsebet, sora lui István Bocskai. Acesta a primit o serie de posturi importante în administrația principatului.

În anul 1581, Cristofor Báthory a încetat din viață. Pe tronul Transilvaniei a urcat fiul său, Zsigmond Báthory, care a domnit cu titlul de voievod, sub suzeranitatea unchiului său, Regele István Bathory, până la moartea acestuia, în 1587. Din acel an, Zsigmond Báthory a luat titlul de Principe al Transilvaniei. István Bocskai i-a servit drept tutore.

Drept răsplată, în 1592, Zsigmond Báthory i-a încredințat lui István Bocskai o funcție extrem de importantă: cea de comandant al cetății Oradea. Deja, István Bathory, în 1583, se căsătorise cu o văduvă bogată, Katalin Hagymassy.

Un moment de cumpănă a intervenit în anul 1594. În Transilvania, a izbucnit un conflict armat între nobilii care susțineau păstrarea suzeranității otomane și cei care doreau o alianță cu puterile creștine. Tabăra pro-otomană era condusă de vărul principelui Transilvaniei, Balthazar Báthory, iar cea pro-creștină era condusă chiar de principele Zsogmond Báthory. Cu ajutorul lui István Bocskai, tabăra pro-creștină a câștigat.

István Bocskai a condus, în 1595, delegația Transilvaniei care a negociat la Praga alianța cu Habsburgii. Tot el a condus trupele transilvănene care au luptat cu otomanii alături de principii Valahiei, Mihai Viteazul, și Moldovei, Aron Vodă și, apoi, Ștefan Răzvan.

În anul 1597, Zsigmond Báthory a renunțat la tronul Transilvaniei, în favoarea împăratului romano-german Rudolf al II-lea. Habsburgii l-au demis pe István Bocskai de la conducerea cetății Oradea și l-au numit în locul său pe marele său rival, contele Gaspar Kornis. Un an mai târziu, István Bocskai a dat o lovitură de stat și l-a readus pe tron pe Principele Zsigmond Báthory. Însă acesta a renunțat din nou la domnie, în favoarea vărului său, cardinalul András Báthory. Pentru că István Bocskai s-a opus acestui transfer de putere, Dieta Transilvaniei l-a trimis în exil și i-a confiscat majoritatea moșiilor. Situația s-a schimbat din nou, pentru că András Báthory a fost învins de Mihai Viteazul, care a devenit principe al Transilvaniei, Valahiei și Moldovei.

După moartea lui Mihai Viteazul, István Bocskai a fost arestat de Habsburgi, care l-au eliberat abia în 1604. Întors în Transilvania, a primit înapoi majoritatea moșiilor confiscate, apoi a pornit rebeliunea antihabsburgică. Un an mai târziu, Dieta de la Miercurea Nirajului l-a proclamat Principe al Transilvaniei, apoi Dieta de la Szerencs l-a proclamat Principe al Ungariei. Otomanii s-au arătat dispuși să îl recunoască drept Rege al Ungariei. Însă István Bocskai a preferat să medieze pacea între Imperiul Otoman și Habsburgi, în 1606. A murit, probabil otrăvit, în același an, la Košice, în 29 decembrie.

În 2026, la mai bine de patru secole de la moartea sa, moștenirea lui István Bocskai rămâne un pilon fundamental al identității transilvănene.

Scânteia revoltei: lupta împotriva „terorii Bastei”

La începutul secolului al XVII-lea, Transilvania era devastată de Războiul cel Lung (1591–1606). Generalul imperial Giorgio Basta, asasinul moral al lui Mihai Viteazul, instaurase un regim de teroare, marcat de execuții și confiscări de pământuri.

• Revolta haiducilor: István Bocskai, inițial un susținător al cauzei imperiale, s-a întors împotriva Habsburgilor în 1604. El a adunat în jurul său o forță militară redutabilă formată din haiduci (păstori înarmați și mercenari) și a reușit să elibereze rapid porțiuni mari din Transilvania și din Ungaria Superioară.

• Încoronarea: Recunoașterea sa ca Principe al Transilvaniei și al Ungariei (1605) a marcat începutul unei scurte, dar dense perioade de autonomie politică reală.

Pacea de la Viena (1606)

Cea mai mare realizare a lui István Bocskai nu a fost obținută pe câmpul de luptă, ci la masa negocierilor. Pacea de la Viena din 1606, semnată cu împăratul Rudolf al II-lea, a reprezentat un succes diplomatic fără precedent.

1. Libertatea religioasă: Pentru prima dată, un monarh catolic recunoștea oficial dreptul nobilimii, al orășenilor și al soldaților de la graniță de a-și practica liber credința protestantă (luterană, calvină sau unitariană). În Transilvania, această libertate fusese acordată de Dieta de la Turda, în 1568.

2. Autonomia Transilvaniei: Tratatul garanta statutul Transilvaniei ca principat autonom, un tampon între Imperiul Habsburgic și cel Otoman, o poziție care va permite ulterior „Epoca de Aur” sub domnia lui Gábor Bethlen.

Moștenirea spirituală: „Testamentul lui Bocskai”

Înainte de a muri (posibil otrăvit) la finalul anului 1606, István Bocskai a lăsat un testament politic care a ghidat generații întregi de lideri. El a argumentat că, atâta timp cât coroana maghiară aparține străinilor (Habsburgilor), existența unui Principat al Transilvaniei puternic este singura garanție pentru supraviețuirea națiunii maghiare și a libertăților acesteia. Și aceasta deși maghiarii erau minoritari în Transilvania.

„Atâta timp cât coroana maghiară va fi la o națiune mai puternică decât a noastră… va fi necesar și util să avem un principe maghiar în Transilvania.” – Fragment din Testamentul lui Bocskai

István Bocskai în context european: legătura cu Geneva

Importanța sa depășește granițele Carpaților. István Bocskai este singurul lider est-european omagiat pe Zidul Reformei din Geneva, alături de figuri precum Jean Calvin sau John Knox. Această onoare reflectă rolul său crucial în salvarea Reformei, paradoxal, prin acțiunile unui principe catolic.

RIVUS Cluj-Napoca: INTERSPORT aduce cea mai mare experiență sportivă din rețeaua IULIUS