Teoria modernă a alcoolismului consideră consumul problematic de alcool ca o boală a creierului care implică modificări structurale și funcționale. Astăzi, este denumită tulburare a consumului de alcool (TCA) și reflectă o abordare mai științifică. Asociația Medicală Americană a recunoscut alcoolismul ca boală în 1956 și, în 1991, a susținut clasificarea sa atât ca afecțiune medicală, cât și psihiatrică.
Tulburarea consumului de alcool este considerată o boală cronică a creierului care necesită abstinență, marcată de neuroadaptare, control deficitar și consum compulsiv de alcool. Deși poate duce la dependență fizică și afecțiuni precum ciroza hepatică, leziunile cerebrale pot fi oprite sau inversate cu un tratament adecvat.
Genetica este responsabilă pentru 50-60% din risc, mediul înconjurător și alegerile personale au de asemenea roluri cheie. O analiză din 2001 a constatat că TCA are cauze și răspunsuri la tratament similare cu alte boli cronice, cum ar fi diabetul și hipertensiunea arterială, susținând clasificarea sa ca boală medicală.
Factorii genetici joacă un rol cheie în alcoolism. Studiile pe gemeni arată o concordanță mai mare la gemenii identici (76%) decât la gemenii fraterni (61%), mai rar la femei, posibil din cauza factorilor sociali. Studiile de adopție arată că odraslele părinților alcoolici sunt mai predispuși să dezvolte alcoolism, chiar și atunci când sunt crescuți în familii non-alcoolice.
Studiile de selecție artificială la șobolani arată o preferință și o dependență de alcool moștenite, legate de diferențele chimice ale creierului. Împreună, aceste descoperiri susțin puternic o bază genetică pentru alcoolism.
Evoluția teoriei bolii în alcoolism până la recunoaștere medicală
Istoricii dezbat cine a încadrat pentru prima dată alcoolismul ca boală. Thomas Trotter și Benjamin Rush au descris amândoi consumul excesiv de alcool ca o afecțiune medicală la începutul anilor 1800. Rush îl vedea ca pe o „paralizie a voinței” și susținea abstinența totală.
Medicii germani Hufeland și Bruhl-Cramer au susținut, de asemenea, teoriile bolilor, influențați de sistemul brunonian, care considera alcoolul ca un stimulent. În 1849, Magnus Huss a inventat termenul „alcoolism”, descriind efectele sale fizice, dar continuând să-l considere un viciu.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, modelul bolii a câștigat teren. În anii 1980-1990, Asociația Medicală Americană a recunoscut oficial alcoolismul ca o boală medicală, susținând accesul la tratament și acoperire a costurilor prin asigurări.
Teoria bolii asociată alcoolismului sugerează că persoanele cu probleme legate de consumul de alcool nu se pot întoarce la consumul normal de alcool și ar trebui să aleagă abstinența totală. Cu toate acestea, studii precum Davies (1962) și rapoartele RAND (1976, 1980) au arătat că unele persoane, în special cele cu niveluri mai scăzute de dependență, au revenit la consumul controlat de alcool.
Controversele privind teoria bolii în alcoolism
Un studiu NIAAA din 2002 a constatat că aproximativ 18% dintre cei cu dependență anterioară de alcool au devenit consumatori de alcool cu risc scăzut. Totuși, consumul controlat de alcool adesea nu durează, criticii susțin că în special pentru cei cu dependență severă. Studiul de 60 de ani al lui George Vaillant a concluzionat că adesea consumul controlat de alcool pe termen lung este rar.
Perspectivele juridice, cum ar fi un caz din 1988 la Curtea Supremă, au reflectat dezbaterea continuă despre alcoolism ca boală și responsabilitate personală. În ciuda dezacordurilor, organizații precum Asociația Baroului American recunosc dependența de alcool ca o boală.
Unii medici și cercetători au respins teoria alcoolismului, argumentând că aceasta nu este susținută de dovezi și poate reduce responsabilitatea personală, crescând potențial abuzul. Critici precum Stanton Peele și Nick Heather susțin că modelul ar putea agrava rezultatele, studiile sugerând că credința în teoria bolii ar putea crește riscul de recidivă, deși cauzalitatea este neclară.
Un studiu din 1996 a constatat că doar 25% dintre medici considerau alcoolismul drept o boală. Experți precum Lynn Appleton și Dr. Bankole Johnson observă că mulți din domeniul medical încă văd alcoolismul ca pe o problemă morală sau comportamentală, nu ca pe una medicală. Nivelurile de consum de alcool în sine nu determină alcoolismul.
Foto: Vincent van Gogh – Băutorii, 1953.
CITEȘTE ȘI:
