Bulevardul 21 Decembrie 1989 va fi modernizat. Dispare o banda de circulatie pentru masini

Bulevardul 21 Decembrie, de la Biserica Sf. Petru până la intersecţia cu strada Regele Ferdinand urmează să fie modernizat. Proiectul a fost evaluat la 56,3 milioane de lei, adică aproape 12 milioane de euro. Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii spaţiului pietonal, plantări de arbori, trecerea cablurilor în subteran, iluminat public cu tehnologie led, lărgirea benzii dedicate pentru transportul în comun şi crearea unor benzi pentru biciclete. 

Proiectul va fi finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părţi ale drumului, iar banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general. Dispare însă o bandă pe sensul spre centru, dar nu şi în intersecţii, iar în locul parcării din faţa bisericii Sf. Petru ia naştere o piaţetă, cu arbori şi băncuţe. Trotuarele nu se îngustează; rămân la aproximativ aceleaşi dimensiuni, dar pietonii mai câştigă spaţiu, prin mutarea pistelor de biciclete pe carosabil şi va creşte calitatea pavajului.

Related posts

Leave a Comment