Bruxelles-ul criticǎ Germania din cauza excedentului comercial prea mare şi Franţa pentru lentoarea reformelor

Comisia Europeanǎ a anunţat deschiderea unei anchete aprofundate asupra economiei germane, acuzatǎ cǎ are excedente comerdiale prea mari. In schimb, Franţa este invitatǎ sǎ-şi accelereze reformele, potrivit RFI România.
Intr-un fel, ambeme ţǎri sunt criticate cǎ pun în pericol echilibrul economiei europene. Este pentru prima datǎ în istoria Uniunii Europene cǎ Bruxelles-ul se nelinişteşte serios din cauza… unei reuşite economice, mai precis cea a comerţului exterior german.

La prima vedere acest fapt poate pǎrea paradoxal, chiar absurd. Este ca şi cum un profesor ar certa în clasǎ un elev pentru cǎ şi-a învǎţat prea bine lecţia în timp ce un altul este admonestat întrucît nu şi-a fǎcut lecţiile.

La o privire mai atentǎ, însǎ, succesul comerţului exterior german ţine de faptul cǎ Berlinul se abţine de la importuri şi nici nu investeşte cît considerǎ Bruxelles-ul cǎ ar trebui. De unde efectul negativ pe ansamblul Europei. Decizia Bruxelles-ului de deschide o anchetǎ în privinţa economiei germane intervine la douǎ sǎptǎmîni dupǎ ce trezoreria americanǎ a criticat cu virulenţǎ modelul german.

Cererea în Germania este anemicǎ iar excedentele sale sunt nefaste pentru Europa, iatǎ, pe scurt, pǎrerea americanilor, neliniştiţi cǎ o Europǎ pînditǎ de recesiune ar putea afecta şi relansarea creşterii economice în Statele Unite.

„Bruxelles-ul acuzǎ Germania cǎ agraveazǎ criza” – am citat titlul sub care cotidianul Le Monde analizeazǎ situaţia economicǎ a Europei. De fapt, în virtutea mecanismului de alertǎ adoptat în 2011, care prevede o supraveghere macroeconomicǎ, excedentele comericale ale unei ţǎri nu trebuie sǎ treacǎ dincole de procentul de 6 la sutǎ din produsul intren brut, ori Germania afişeazǎ acum cifra de 7 la sutǎ.

Din 2012 încoace, 13 state membre ale Uniunii Europene au fǎcut obiectul unor anchete aprofundate privind situaţia economicǎ, printre care Franţa, Marea Britanie, Italia, Olanda, Suedia şi Spania. Ancheta care se concenterazǎ acum asupra „modelului” german va dura pînǎ în martie anul viitor şi s-ar putea închia cu recomandǎri fǎrǎ caracter constrîngǎtor.

În ce priveşte Franţa, Bruxelles-ul este neliniştit din cauza „gravei probleme de competitivitate”. Dupǎ cum a fost cazul şi cu alte ţǎri, Franţa a primit de la Bruxelles un rǎgaz suplimentar de doi ani pentru reducerea deficitului public şi încadrarea lui în limitele admise de tratetele europene. Ori, ritmul reformelor din Franţa apare ca fiind mult prea timid.

Prin alertele lansate de Bruxelles, şi mai precis de comisarul însǎrcinat cu afacerile economice şi monetare, Olli Rehn, acesta din urmǎ încearcǎ de fapt sǎ dea sens ideii de guvernanţǎ economicǎ europeanǎ. Opinia sa este cǎ în prezent instrumentele de exercitare a unei veritabile guvernanţe europene existǎ, mai trebuie doar aplicate. Ceea ce pot constata acum şi Berlinul, şi Parisul, precum şi alte capitale.

Related posts

Leave a Comment