În fiecare an, comuna Bonţida atrage cu mult peste 100.000 de turişti. Oamenii vin în special pentru a participa la festivalurile organizate în incinta castelului Banffy, ridicat în Evul Mediu şi refăcut apoi în perioada renascentistă şi în cea barocă. Δn perioada în care turiştii nu vin pentru Electric Castle sau pentru evenimente de acest fel, ei sunt atraşi de faima castelului care a fost distrus şi refăcut de mai multe ori”, spune expertul în turism Adrian Pop.
Localnicii se pregătesc pentru fiecare eveniment cu produse tradiţionale. Turta ducle de Bonţida, dar şi sucurile de fructe ori pălinca locală se bucură de mare trecere.
Castelul din Bonţida, construit pe vremea împăratului Sigismund de Luxemburg, avea faima unui adevărat Versailles al Transilvaniei. Castelul a fost incendiat parţial în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi, edificiul aristocratic a fost incendiat din nou în timpul filmărilor pentru pelicula Pădurea Spânzuraţilor, în regia lui Liviu Ciulei. Castelul a fost abandonat în perioada comunistă, însă, după anul 1989, a început să fie restaurat, inclusiv cu ajutorul Prinţului Charles al Ţării Galilor şi al Familiei Regale a României. Acum, el este gazda unora dintre cele mai importante evenimente culturale din judeţul Cluj.