Schimbarea Avocatului Poporului, precum și a președinților celor două camere ale Parlamentului ar fi, în opinia fostului premier PDL, Emil Boc, un atac barbar și nemaiîntâlnit la adresa democrației. Declarația fostului șef al Executivului a fost făcută azi, într-o conferință de presă, ținută la Cluj.Actualul primar PDL al Clujului, Emil Boc, crede că miza acestor schimbări ar fi controlul asupra nominalizării noilor șefi ai Parchetului General și DNA. Emil Boc a explicat faptul că ministrul Justiției face nominalizarea noilor șefi ai Parchetelor, Consiliul Superior al Magistraturii emite un aviz, iar președintele României este cel care îi numește pe noul procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe noul procuror-șef al DNA. Aceste declarații vin pe fondul condamnării și încarcerării fostului premier PSD, Adrian Năstase, pentru fapte de corupție, dar și în contextul în care alți lideri marcanți ai actualei coaliții de guvernare, cum ar fi fondatorul PC, fostul senator Dan Voiculescu, sunt acuzați în diferite procese de corupție.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
