De Cornel Jurju, Clubul Monarhiştilor Clujeni
Una dintre binefacerile aşteptate ale schimbărilor postcomuniste era ieşirea din zodia partidului unic. Aveam naivitatea să ne imaginăm că în felul acesta vom scăpa de gândirea politică “exhaustivă” dar şi de politizarea pcr-istă care invadase toate fibrele societăţii. Ne închipuiam atunci că odată cu partidul unic, discursul public se va elibera din tiparele limbajului de lemn, deopotrivă inestetic şi sclerozant. Mai visam cu ochii deschişi cum destinul nostru, al tuturora, va fi schimbat în bine, eventual peste noapte, din moment ce analfabeţii tovarăşi din vârful nomenclaturii de partid şi de stat vor lăsa locul elitelor.Până la un punct, asemenea speranţe, cu totul legitime, păreau a se şi întâmpla în lumea reală. Ca prin minune, fără îndoială ne mai amintim, partidul unic s-a vaporizat iar în mult prea “balonatul” său spaţiu vital au năvălit noile partide. Însă dincolo de faţade, câmpul politic a rămas puternic legat de trecut, hrănindu-se în continuare din zestrea de atitudini şi comportamente politice „brevetate” în laboratoarele partidului unic. De pildă, politizarea rămâne o problemă la fel de mare şi pentru societatea actuală. Oricâte angajamente şi jurăminte se fac prin telenovelisticele campanii electorale, noii veniţi depolitizează România de foştii îngânfaţi ai puterii în măsura în care o repolitizează cu ai lor. Dacă facem abstracţie de zgomotul infernal produs de ciorovăielile politice, vom fi surprinşi să observăm că toate partidele “revarsă” asupra societăţii acelaşi tip de discurs politic. Ce-i drept ambalat într-un reinventat, dar la fel de dezagreabil, limbaj de lemn. Cu toţii ne integrează, absorb fonduri, fac autostrăzi, crează locuri de muncă, stimulează investiţii etc Diferă doar CD-ul pe care îl utilizează: cel de la putere sau cel din opoziţie. Oricum fiecare dintre ele sunt cunoscute şi turuite la perfecţiune de către pdl-işti, psd-işti ori liberali. Iată de ce vorbăreala puterii, respectiv a opoziţiei rămâne neschimbată indiferent de coafura ideologică a prestatorului. Continuitatea este la ordinea zilei şi în ce priveşte atitudinea faţă de resursa umană. Partidele care manevrează România astăzi, arată o preferinţă irezistibilă pentru practica antiselecţiei. Aşa că n-ar trebui să ne mire că paliere decizionale importante din politică şi administraţie sunt adjudecate de neveste, amante, şoferi sau, la fel de grav, de personaje cu biografii intelectuale achiziţionate precum la tejgheaua bazarului.
Pe cale de consecinţă, pluripardismul românesc se înfăţişează mai degrabă ca o farsă, una în care jocul politic este făcut de partide clonă, puternic infestate cu moştenirea genetică a partidului unic. Oricât s-ar încurca în mimetismul ideologic, PSD, PDL, PNL sau UDMR sunt cam aceeaşi “Mărie”. De fapt, sunt incapabile să depăşească condiţia de departamente ale unui partid unic fantomă, câtă vreme înţeleg şi exercită actul politic în acelaşi mod. Evident că aici şi-au avut punctul nodal multe dintre nenorociriele ultimilor ani. Mai întâi partidele clonă s-au lăcomit la activele profitabile din economie. După ce le-au metabolizat, au trecut la apetisantele contracte cu bani publici iar acum, pentru că la suprafaţă n-a prea mai rămas nimic de devorat, se pregătesc de invazia subsolului în căutare de aur, argint, gaze etc.
