Cel mai frumos festival agrar din România și-a închis porțile, după trei zile în care a atras, din nou, un număr impresionant de vizitatori. Mii de persoane au trecut pe la standurile amenajate pe Câmpia Libertății din Blaj, locul unde s-au adunat revoluționarii conduși de Avram Iancu în anul 1848.Pe lângă promovarea celor 84 de producători agricoli și meșteșugari care au venit în Blaj cu icoane, obiecte confecționate din piele, obiecte de mobilier, vin din Podișul Târnavelor, miere de albine ori covoare și icoane, evenimentul a fost un bun prilej pentru promovarea turistică a Micii Rome, oraș care este locul în care se află cele mai importante ctitorii ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, inclusiv Arhiepiscopia Majoră și catedrala blăjeană. Transilvania Fest, festivalul născut la Turda, dar care a fost organizat și în Cluj-Napoca și Biertan, este organizat de un ONG care beneficiază de sprijinul Familiei Rațiu, adică de sprijinul urmașilor memorandistului Ioan Rațiu, liderul românilor ardeleni de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Festivalul este patronat de Casa Regală a României, dar și de Prințul Charles al Țării Galilor, moștenitorul Coroanei Regatului Unit al Marii Britanii.
Related posts
-
Expoziție de carte online “Goga la Ciucea”
Domeniul de la Ciucea, unde Octavian Goga s-a retras în ultima parte a vieții, păstrează amintirea... -
Două spectacole cu multe învățăminte pentru cei mici, în acest weekend, la Puck
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor susține, la finalul acestei săptămâni, două spectacole cu... -
Vezi de ce premiere te poți bucura în cadrul ediției din acest an a Toamnei Muzicale Clujene
Ediția cu numărul 58 a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană va debuta în data de 10 octombrie,...