Clujenii își vor putea cumpăra biletele pentru transportul în comun și prin intermediul sms-urilor, începând din vară.Mai exact, serviciul va fi disponibil din data de 1 iunie.
„Începând cu 1 iunie clujenii își vor putea cumpăra bilete prin SMS pentru mijloacele de transport în comun… Vine şi rândul posibilităţii de a cumpăra un bilet printr-un mesaj de tip text” a precizat edilul Emil Boc, făcând referință și la faptul că recent în municipiul Cluj-Napoca a fost introdusa și posibilitatea achitării locului de parcare prin intermediul mesajelor telefonice.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a mai spus că urmează să stabilească costul final al biletului până în vară, astfel încât Compania de Transport Public (CTP) își va calcula costul biletului, după care se va negocia prețul sms-ului cu operatorii de telefonie mobilă.