Bilanţul mandatului “Băsescu”, prin prisma unui cetăţean

În 2004, sătul până în gât de guvernarea PDSR-istă şi îndemnat de speranţa că “totuşi, poate va fi mai bine”, i-am acordat legitimitate domnului Băsescu & co, al cărui slogan electoral, “Să trăiţi bine!”, mi-a plăcut.Chiar dacă în adâncul sufletului meu simţeam o oarecare antipatie faţă de domnia sa, datorită iniţiativei pe care o avusese în calitatea de ministru al transoprturilor privind introducerea taxei de drum şi asimilam imaginea lui cu panourile pe care scria “Aici sunt banii dumneavoastră”, totuşi i-am acordat încrederea. Se pare că am uitat foarte repede setea avidă de schimbare pe care o resimţisem în 1996, când pentru a sancţiona PDSR-ul (actualul PSD) am votat Convenţia democrată a lui Constantinescu. Şi în 1996, la fel ca şi în 2004, simţeam o nevoie acută de schimbare. Dacă în 1996, printr-o omisiune gravă datorată nouă (electoratului) am uitat să specificăm faptul că doream o schimbare în bine, în 2004 am considerat că specificaţia nu-şi mai are rostul întrucât ţelul viitorului preşedinte era instaurarea traiului bun pentru toţi cetăţenii ţării.
Despre “traiul bun”, am mai scris în repetate rânduri. Aşa cum am mai spus, el reprezintă o distincţie aristotelică. Nu ştiu dacă Băsescu conştientizează acest fapt, dar sunt convins că măcar consilierii lui trebuiau să ştie lucrul acesta elementar şi să-l consilieze pe “cârmaci” în direcţia eticii lui Aristotel care crede că această problemă, a traiului bun, este forma fundamentală, prin care omul poate vieţui cu adevărat, în chip politic, într-o cetate, în comunitatea celorlalţi.
De asemenea, dată fiind adversitatea preşedintelui faţă de filosofie şi faţă de educaţie în general, consilierii săi trebuiau să-l facă să priceapă că o cetate reprezintă suma unor opinii diverse ale celor care trăiesc în comun. Conceptul de dreptate este determinat de faptul că legea este universală în timp ce evenimentul este particular, iar intermediarul între universal şi particular este opinia.
Se pare că această filosofie simplă, domnul Băsescu nu şi-a insuşit-o, aşa precum nu şi-au însuşit-o nici apropiaţii lui. Afirmaţia mea este sprijinită pe cazul concret al refuzului preşedintelui de a nominaliza un premier susţinut de majoritatea parlamentară. Este clar că doar opinia sa contează, iar calitatea de mediator deşi este “admirabilă, sublimă aş putea spune, lipseşte cu desăvârşire”, precuma ar zice Caragiale. Consecinţele comportamentului său iresponsabil, se repercutează asupra tuturor cetăţenilor.
Am încercat să-l “localizez” pe Băsescu pe baza stilurilor de conducere manageriale, pentru că, potrivit Dicţionarului universal al limbii române, una din definiţiile aplicate managementului, îl prezintă drept „activitatea sau arta de a conduce”. Nu cred că domnul Băsescu este un artist în ale conducerii. Înclin să cred că dacă dânsul ar fi fost la cârma Titanicului, ar fi încercat, în mod deliberat, să spulbere aisbergul intrând în coliziune frontală cu acesta, bazat pe mitul imposibilităţii scufundării vaporului. Am senzaţia că aşa procedează şi cu România: nu se lasă până nu o aduce în situaţia unui stat eşuat.
În opinia mea, Băsescu este un conducător de tip carismatic, bazat pe o puternică personalitate caracterizată de calităţi înnăscute.
Dacă ar fi să utilizez modelul stilurilor de conducere al lui Kurt Lewin aş putea să îl încadrez la “Stilul autocratic”, care tinde să centralizeze autoritatea, să dictează metodele de lucru şi să ia în mod unilateral deciziile. După Teoria lui Rensis Likert stilul său managerial poate fi catalogat ca fiind de tip autoritar-exploatator, specific conducătorului care nu are încredere în subordonaţi, aproape toate deciziile se iau la nivelul superior, iar motivaţia subordonaţilor este frica şi sistemul de sancţiuni. Înclin să cred că am dreptate, pentru că prea îi cântă toţi PDL-iştii în strună, ignorând cruda realitate.
Pornind de la aceste considerente de ordin general, m-am întrebat ce mi-a adus mie, simplu cetăţean, mandatul Băsescu?
O analiză politică şi economică amănunţită a mandatului său, nu cred că îşi are rostul aici. Pot să evidenţiez doar două aspecte. Pe de o parte, am avut parte în aceşti 5 ani, de un interminabil circ politic de proastă calitate, regizat de actualul preşedinte. Pe de altă parte, m-am pricopsit eu, simplu cetăţean, cu o datorie de cca. 2000 euro pe an, pe care trebuie să încep să o rambursez, pentru a plăti datoria privată făcută de către alţii, „nu spui cine”, vorba lui nenea Iancu.
Şi pentru aceste „binefaceri”, Băsescu îmi mai cere un nou mandat? Ca să facă ce? Să se lupte cu fantomele trecutului? Să ascundă adevărul despre flotă şi despre risipirea banului public în fostul său mandat? Să găsească vinovaţi pentru nerealizările sale? Să mărească datoria publică şi să facă să dispară statul român, bucată cu bucată în contul acestei datorii? Cine stie…? Sau poate că are lucruri mult mai importante de făcut, ca de exemplu: să descoperă miezul în pită; să dea găuri în macaroane; să înveţe muştele să umble pe tavan conform legislaţiei rutiere în vigoare; să pună cozi la cireşe, compatibile cu normele UE. Şi toate acestea, pe bani publici.