Prima ediție versificată integral a Noului Testament a fost prezentată, sâmbătă seara, în cadrul unui eveniment cultural, organizat în viitoarea catedrală greco-catolică din Piața Timotei Cipariu. Cartea a fost prezentată de autorul versurilor, scriitorul Ioan Ciorca.”Nu este vorba de interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu, ci de recitarea lui”, a spus Ioan Ciorca, clujeanul care are șanse să intre în Cartea Recordurilor cu opera sa. Este pentru prima dată pe planetă când un om reușește să transforme Sfânta Scriptură în versuri. El a atras atenția că opera sa este literatură pură și nu are nici o valență teologică. Ioan Ciorca a adăugat că, prin intermediul versurilor, dorește să ajute la răspândirea Cuvântului Domnului. Evenimentul a strâns zeci de persoane și a fost moderat de preotul Mircea Marțian. El face parte din serie de evenimente culturale prin intermediul căruia credincioșii și clericii greco-catolici promovează Anul Credinței, decretat în această toamnă de Papa Benedict al XVI-lea.
Related posts
-
Evenimente dedicate Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii și Tineret
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, o serie... -
Spectacole pline de farmec, cu multe lecții de viață, în acest final de săptămână, la „Puck”
La final de săptămână, micii spectatori clujeni sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck” la două... -
Ziua Mondială a Teatrului, marcată la Puck, cu un spectacol nominalizat la premiile UNITER
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor marca Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol...
