Băsescu: Reducerile de cheltuieli vor continua în 2011. Ieşim din recesiune în primul semestru


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că România a scăpat de incapacitate de plată şi că va ieşi din recesiune anul viitor. Cu toate acestea, şeful statului a anunţat că reducerile de cheltuieli vor continua şi în 2011, atât cele sociale, cât şi cele cu forţa de muncă.”Bugetul pe 2011 vizează continuarea procesului de consolidare fiscală. Vor continua politicile de reduceri a cheltuielilor, fie că sunt sociale, fie cu forţa de muncă. Dacă în 2010 s-a făcut o ajustare destul de brută a numărului de salariaţi, în 2011 trebuie să se treacă pe ajustarea fină, adică dându-se mare atenţie sectoarelor care au nevoie de personal în plus, cum ar fi sănătatea şi sectoarelor care au rămas încă cu personal foarte mult”, a declarat Traian Băsescu, adăugând că în a doua privinţa se referă în special la Ministerul de Finanţe şi la cel de Interne.
Preşedintele s-a arătat, însă, încrezător în privinţa ieşirii româniei din recesiune. Băsescu susţine că acest lucru se va întâmpla în primul semestru al anului viitor.
„În mod categoric, România a scăpat de incapacitate de plată. (…) Este stabilizată. Ieşim din recesiune în primul semestru al anului viitor”, a declarat Traian Băsescu, adăugând că în acea perioadă se prognozează o creştere economică.
În aceeaşi conferinţă, şeful statului a anunţat că bugetul pe anul 2011 este proiectat pe o creştere economică de 1,5%, iar datoria publică guvernamentală va ajunge la sfârşitul anului 2011 la 39,5% din PIB.

Related posts

Leave a Comment