Băsescu, la sfârşit de mandat

În curând se împlinesc 5 ani, de când la conducerea statului se află domnul Traian Băsescu, cel care ne asigurase la un moment dat că dacă dânsul ar fi fost la cârma Titanicului, acesta nu s-ar fi scufundat. Nu ştim ce s-ar fi întâmplat cu Titanicul, dar vedem ce se întâmplă cu România sub “înţeleapta şi competenta” lui preşedenţie: se scufundă încet, dar sigur. Acest fapt nu e o simplă speculaţie, ci are la bază o realitate tristă, constatată de însuşi domnul Băsescu pentru care România este “o ţară muribundă”. Rata şomajului a atins cote alarmante, bugetul asigurărilor sociale este în colaps, sistemul de sănatate este în comă, agricultura e în pom, industria la pământ, iar economia în criză de criză.La începutul mandatului l-am suspectat pe domnul Băsescu de oarecare cunoştinţe de management strategic. Faptul că ne-a dat sfatul înţelept, “de o inestimabilă valoare teoretică şi practică”, condensat în sintagma “Să trăiţi bine!”, m-a facut să cred că are habar de conceptele esenţiale de management şi că în viziunea sa, România va depăşi faza gândirii premoderne, păşind cu fruntea sus în contemporaneitate. Chiar crezusem că domnul Preşedinte urmăreşte binele – nu cel abstract, ci acela accesibil omului – pentru toţi cetăţenii ţării aşa precum declarase că este “Preşedintele tuturor Românilor”.
M-am înşelat amarnic. Abia acum încep să desluşesc sensurile sintagmei domniei sale. Poate că în gândirea Preşedintelui sintagma are două componente: ordinul „Să trăiţi!” urmat de cererea confirmării îndeplinirii lui, adică „Bine?”. Sau poate că a recurs la tehnica adevărului spus pe jumătate. Această tehnică dă posibilitatea celui care o foloseşte să spună doar partea convenabilă de adevăr, determinându-i pe interlocutori să înţeleagă ceea ce voieşte cel care o utilizează. Poate că în accepţiunea domnului Băsescu, sintagma are o conotaţie interogativ-retorică pe un ton de uimire personală: „Să traiţi bine?” continuând cu partea nerostită „Asta s-o credeţi voi!” Sigur, acestea sunt presupoziţiile unui licenţiat în Filozofie, deci a unui produs al şcolii româneşti, adică a unui „tâmpit” în accepţiunea ilustrului conducător.
Mi-e ciudă pe mine însumi pentru faptul că m-am lăsat amăgit de către domnul Băsescu. Puteam să-mi dau seama de incapacitatea sa managerială, încă de pe vremea în care era ministru al transporturilor şi lansase sloganul „Aici sunt banii dumneavoastră”, bani pe care – precum am putut constata ulterior – i-am regăsit în lozincile ce străjuiau gropile din asfaltul diverselor drumuri publice.
Mă întreb dacă domnul Preşedinte are habar de conceptele şi de terminii comuni utilizaţi în managementul strategic. Probabil că nu, întrucât dacă ar fi avut habar, altfel ar fi arătat România la sfârşitul mandatului său. Iată câţiva termeni:
Viziunea: ea ar trebui să reprezinte o proiecţie mentală despre cum va arăta ţara în viitor. Cum era la începutul mandatului domnului Basescu am vazut, iar cum este acum vedem foarte bine: o ţară care traieşte, încă, pe datorie. Cum va arăta în viitor? În opinia mea, împrumutul contractat de către România de la FMI – împrumut considerat de către domnul Băsescu drept o “centură de siguranţă” – se va transforma în ştreang pentru cetăţenii români, pentru urmaşii lor şi pentru urmaşii urmaşilor lor. Este foarte posibil că istoria să consemneze într-o zi: “a fost o ţară ce se chemase România”.
Misiunea arată de ce există organizaţia – în cazul de faţă preşedenţia – şi ce anume urmăreşte ea. La nivel teoretic, Preşedintele este exponentul naţiunii şi cel care asigură buna functionare a instituţiilor statului, prin rolul său de mediator între cele trei puteri constituţionale. În practică, situaţia este cu totul alta, adică tocmai pe dos. Se vede foarte bine, chiar şi cu ochiul liber.
Scopurile sunt rezultate generale vizate a fi obţinute. Potrivit lui Westerlund şi Sjostrand, există numeroase scopuri, printre care sunt scopuri onorifice; scopuri teoretice oferind o imagine pozitivă organizaţiei; scopuri tabu – adică existente dar imposibil de exprimat – scopuri stereotipe pe care orice organizaţie “serioasă” trebuie să le aibă; şi scopuri existente sau “reale”, urmărite în mod direct, chiar dacă sunt incompatibile cu valorile declarate ale organizaţiei.
Unde s-ar putea încadra scopurile domnului Băsescu? În opinia mea, ele se pliază pe categoria scopurilor tabu, precum şi a celor incompatibile cu valorile declarate.
Obiectivele sunt rezultate specifice, ierarhizate pe priorităţi strategice. Din acest punct de vedere, prioritate strategică o constituie legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, referendumul pe tema tipului de Parlament agreat de către cetăţeni şi eliminarea PSD-ului de la guvernare.
Avantajul competitiv se referă la analiza competitorului, la evaluarea resurselor acestuia şi la construcţia unei poziţii avantajoase faţă de acesta pe piaţă. Din acest punct de vedere, avantajul competitiv al României, pe piaţa europeană şi mondială, “este admirabil, sublim s-ar putea spune, însă lipseşte cu desăvârşire”.
Dacă domnul Preşedinte nu cunoaşte aceşti termeni uzuali, are habar oare despre conceptele de management strategic? Ma îndoiesc. De aceea, intenţionez nu să-i amintesc (pentru că s-ar putea interpreta că ştie, dar a uitat), ci să-i pomenesc un singur concept: Responsabilitatea managerială, care – potrivit lui Pollitt, 2003, p. 88 – înseamnă ca persoana vizată să recunoască o obligaţie de a explica şi justifica acţiunile sale către cineva. Acest lucru presupune ideea de sancţiune în cazul nerespectării obligaţiilor asumate. În cazul Preşedintelui, acel “cineva” este reprezentat de către cetăţeanul român, care îi va sancţiona prestaţia cu ocazia alegerilor prezidenţiale.