Este vorba de comunicare, pentru a identifica dorinţele fiecărui client, de transpunerea viziunii acestuia într-un proiect unic, de transparenţă şi de modul facil în care clienţii sunt în permanenţă înştiinţaţi de stadiul sau de modificările aduse proiectului.
În loc să se concentreze doar pe aspectele tehnice ale acestuia, echipa pune accentul pe construirea unei relaţii strânse cu clienţii, necesară pentru a avea o colaborare de succes, depăşind în permanenţă aşteptările. Creativitatea este cuvântul cheie care îi motivează pe cei din echipa Beletage.
Compania inovează în acest sens prin conceptul de administrare a proiectelor, site-ul firmei punând la dispoziţia clienţilor o platformă online personală. Aceasta se actualizează în timp real cu fiecare modificare survenită sau cu stadiul în care se află proiectul. Astfel, clienţii pot adresa întrebări, obiecta sau aproba, serviciul de chat fiind activ non-stop.
Acest mod de abordare s-a dovedit a fi câştigător, compania reuşind să dezvolte parteneriate de succes în domeniul rezidenţial, industrial şi medical. Printre cele mai relevante colaborări se numără cea cu nemţii de la STRATEC, pentru proiectarea noului sediu al sucursalei locale a companiei.
“A fost un proiect complex, un proiect care ne-a confirmat rolul esenţial pe care îl are comunicarea în mod continuu cu fiecare client. Am lucrat mână în mână cu cei de la STRATEC, au fost la fel de implicaţi ca noi, iar aici ne-au ajutat foarte mult şi multiplele canale de comunicare existente. Ori de câte ori aveam nevoie de o informaţie puneam mâna pe telefon şi îi sunam, le scriam pe chat sau le trimiteam e-mailuri. Au fost situaţii când se impuneau mai multe întâlniri, dezbateri, clienţii au fost în egală măsură de cooperanţi, noi nefiind limitaţi de un program de opt ore, timp în care să facem cât apucăm şi restul să lăsăm pe mâine. Întreaga echipă este dedicată proiectelor şi rezonăm cu orice client în faţa situaţiilor apărute pentru a le remedia, modifica sau mai ştiu eu ce, pentru că ceea ce facem, facem din plăcere”, a explicat Marius Tărău, arhitect Beletage, modul de colaborare cu clienţii.
Proiectul, a cărui valoare totală s-a ridicat la suma de 3 milioane de euro, a presupus livrarea de servicii de la A la Z. Beletage a contribuit la dezvoltarea planurilor de urbanism, la proiectarea generală, pe toate disciplinele, a clădirii, la realizarea designului interior, inclusiv a elementelor de signalistică, la asigurarea managementului de proiect, la asigurarea serviciilor de consultanţă şi de supervizare a şantierului. În sarcina sa a căzut obţinerea autorizaţiei de construire, dobândită în două luni, şi asigurarea tuturor condiţiilor pentru finalizarea construcţiei într-un timp scurt, de doar nouă luni.
Un alt proiect provocator al companiei este cel al cartierului Bellavista din Făget, un proiect unic în Cluj-Napoca, care necesită furnizarea de servicii complete. Proiectul presupune abilitatea de a gestiona proprietăţi şi proprietari diverşi, mentalităţi locale cu viziuni moderne, pentru a ajunge la proiectul unui cartier aerisit.
Ansamblul rezidenţial, în viziunea Beletage, „va fi un proiect efectiv unic, un cartier aerisit, spaţios, coerent şi nu vă pot spune cât de frumos! Îmi doresc să realizez un cartier bazat pe ideea de comunitate. Extins pe 240.000 mp, cu parcele de minim 1000 mp, străzi largi pe care poţi circula, trotuare pe care le poţi parcurge cu cărucioarele copiilor, zone verzi amenajate corespunzător, case construite unitar, nu blocuri, nu hoteluri, nu, nu, nu…”, a declarat Marius Tărău, arhitect Beletage.
De asemenea, în acest caz au fost aduse şi anumite inovaţii pe partea de comunicare, cum ar fi construirea unui site interactiv, respectiv a unor hărţi interactive, care facilitează înţelegerea proiectului, stadiul în care se află, stadiul parcelelor, toate aceste aspecte fiind actualizate în timp real.
“Suntem recunoscuţi pentru creativitatea, profesionalismul şi modul unic de abordare a fiecărui proiect în parte. Pentru noi, fiecare proiect reprezintă o nouă ocazie de a pune în practică idei de nişă, incorporate coerent”, a precizat Marius Tărău, arhitect Beletage.
Deşi 2016 a fost unul din cei mai buni ani pentru Beletage, un an în care li s-a confirmat eficienţa abordării adoptate, managementul companiei plănuieşte să investească în dezvoltarea firmei, scopul fiind de a-şi consolida prezenţa pe piaţa de arhitectură. Pentru început doresc să devină cât mai cunoscuţi pe piaţa clujeană, după care îşi propun o extindere pe plan naţional.
Despre Beletage
Beletage este o firmă de arhitectură româno-germană care la fiecare început de proiect îşi propune să se auto-depăşească, să transforme orele de lucru în idei trăite şi să ofere clienţilor un produs finit executat la cele mai înalte standarde.
Compania oferă servicii complete, de la proiectare, relevee 2D sau 3D, tururi virtuale, project management, supervizare şi dirigenţie de şantiere, la obţinere de avize, autorizaţii de funcţionare IGSU, întocmire de dosare pentru reclame, efectuare de studii speciale şi de documentaţii de prezentare pentru orice tip de proiect.
În portofoliul companiei, pe lângă elaborarea PUZ-ului pentru zona Făget, proiectarea şi amenajarea de clădiri administrative, precum sediul Stratec, MedEvents sau Medical Express, este inclusă şi participarea la diferite concursuri de talie internaţională. În derulare este cel din oraşul Jena, Germania, pentru un întreg campus universitar de circa 20.000 mp, şi participarea la concursul internaţional de proiecte pentru Muzeul Naţional de Istorie a României, proiect de circa 40.000 mp.
Pentru mai multe detalii legate de activitatea companiei, serviciile oferite sau pentru a solicita o ofertă, vizitaţi site-ul companiei, www.beletage.ro, sau accesaţi pagina lor de Facebook, Beletage Architecture Studio.